9 hackeri din Vâlcea, reţinuţi de DIICOT, cu asistenţa FBI şi Secret Service din SUA

duminică, 17 iulie 2011

• Acţiune de amploare la nivel naţional

9 hackeri din Vâlcea, reţinuţi de DIICOT, cu asistenţa FBI şi Secret Service din SUA

Nicu Trandafir

Joi, 14 iulie, o acţiune a DIICOT Dolj şi Gorj, cu asistenţa FBI şi Secret Service, a început în nouă oraşe din ţară, printre care şi municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma acestei acţiuni, nouă persoane au fost reţinute la Vâlcea de către DIICOT şi au fost transportate în Gorj pentru a fi anchetate de către procurori. FBI şi autorităţile române au descins în Vâlcea în opt locuinţe.

Peste 90 de persoane din nouă oraşe, printre care şi câţiva vâlceni au fost ridicaţi de la primele ore ale dimineţii de către mascaţi, sub acuzarea de a fi parte a unei grupări transfrontaliere de fraudă electronică. Mulţi dintre membrii celor trei reţele prinşi joi au făcut parte din grupări anihilate anii trecuţi. Deşi sunt judecaţi pentru fraude prin internet, ei au dat o „ţeapă" de 20 de milioane de dolari. În urma celor 117 percheziţii de joi au fost reţinute câteva zeci de persoane.
Yahturi, maşini de lux, bijuterii, toate la preţuri fără concurenţă le-au oferit infractorii români miilor de americani doritori de chilipiluri. Până să se dumirească, însă, că la mijloc este o mare escrocherie, unii au plătit bani buni pentru nişte iluzii. În doi ani, escrocii virtuali au pus mâna pe vreo 20 de milioane de dolari.

Românii şi eBay. Istoria tumultoasă are rădăcini la Drăgăşani

Primele afaceri ilegale făcute de persoane din România pe eBay au fost descoperite în 2002, odată cu demascarea înşelătoriei cunoscute sub numele de „Romanian Laptop Scam". Infractorii anunţau că vând electronice scumpe, deşi nu deţineau aceste bunuri. După ce victima achita produsul -prin metode de plată care protejau identitatea vânzătorului - infractorul retrăgea banii şi nu onora comanda.
Urmând aceasta reţetă, sute de persoane din Drăgăşani - Vâlcea s-au îmbogăţit. Escrocii propuneau oferte prea bune pentru a fi refuzate şi mizau pe naivitatea clienţilor. Fostul primar al oraşului, Gheorghe Iordache, povestea cât de naivi erau unii cumpărători.
„Unul anunţa că vinde un MIG, cu un preţ incredibil. Un tip a plătit 2.000 de dolari. Auzeam de oameni care şi-au luat apartamente în Bucureşti, ori în Germania, dar erau şomeri. Alţii aveau BMW-uri, Mercedes, Porsche", a spus Iordache, intervievat după ancheta din 2008, care a dus la arestarea mai multor escroci.

Client păgubit cu 300.000 de dolari

Infractorii din Drăgăşani au mizat pe două trucuri. Prima înşelătorie îi viza pe cei care pierduseră un obiect scos la licitaţie pe eBay. Oferta lor era: ai o nouă şansă, dar trebuie să participi la o licitaţie în afara eBay. Astfel, victimele erau convinse să plătească produse pe care nu le-au primit niciodată.
Mai mult, acestea acceptau mijloace de transfer de bani care nu permiteau ca suma să fie recuperată. O altă metodă era spargerea unui cont de pe eBay (de regulă al unui vânzător de încredere) şi postarea de oferte false. Victima, atrasă de recomandările din profilul vânzătorului, cumpăra de la infractorul care spărsese contul. Cea mai mare pagubă adusă unei singure persoane a fost de 300.000 de dolari.

Ţeparii vechi şi noi

Timp de aproape zece ore, oamenii legii au făcut, joi, 14 iulie 2011, peste o sută de percheziţii în căutarea a 90 de membrii ai unor reţele noi formate, în marea lor majoritate, din infractori cercetaţi în libertate, tot pentru fraude informatice.
Grupările formate din vechii ţepari online i-au lăsat pe aproape o mie de americani fără 20 de milioane de euro. Din acest motiv, impresionanta desfăşurare de forţe din cele şapte judeţe şi din Bucureşti a fost atent monitorizată de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi de Secret Service, cele mai titrate servicii de securitate din America. Acestea au colaborat cu Poliţia Română şi cu procurorii de la combaterea crimei organizate (DIICOT).

Grupaţi în nouă oraşe

Până joi seară au fost audiate peste o sută de persoane. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre trei reţele, iar membri acestora locuiesc în Bucureşti, Craiova, Tîrgu Jiu, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Zimnicea, Alexandria, Reşiţa şi Piteşti. Începând cu ora şase dimineaţa, poliţiştii, procurorii şi jandarmii „şi-au dat întâlnire" la 117 dintre domiciliile hackerilor. Au fost luaţi din aşternut şi, odată cu ei au fost ridicate calculatoarele sau documentele care fac dovada activităţii infracţionale.
Membrii grupărilor au construit o adevărată reţea cu ramificaţii în mai multe ţări, în perioada 2009-2011. Peste 1.000 de cetăţeni străini, în special americani, au fost păcăliţi prin postarea de anunţuri fictive. Americanii erau atraşi de preţurile „extrem de avantajoase" oferite de români.
Ca să îi poată convinge mai uşor, membrii reţelei care acţionau în America se prezentau cu nume precum „John" sau „Boby" şi ofereau spre vânzare maşini de lux, yahturi, bijuterii sau ceasuri. Banii erau plătiţi în conturi din străinătate şi trimişi, ulterior, în România, prin poşta rapidă.

Infractori cu ştaif

Numărul mare a celor chemaţi să dea cu subsemnatul a făcut ca verificările să dureze până seara târziu. Poliţiştii au spus că, la Bucureşti, au fost aduse circa 60 de persoane. La Craiova peste 20, iar în Gorj - 22. O parte dintre ei au fost reţinuţi.
Unii dintre cei mai importanţi membri ai reţelelor sunt doi doctori stomatologi. Laurenţiu Adam are 31 de ani şi e din Reşiţa. Celălalt, Horaţiu Bălănescu, este un prieten de-al lui din localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. „Cel puţin zece dintre cei audiaţi au mai fost cercetaţi, tot pentru înşelăciuni", au precizat surse din rândul anchetatorilor.

Dă-i un răspuns lui anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “9 hackeri din Vâlcea, reţinuţi de DIICOT, cu asistenţa FBI şi Secret Service din SUA”

  1. 4.04.2015 varul mi-a cerut telefonic sa accesez pagina lui de internet facebook pentru viziualiza pozele cu el cand am intrat am depistat un proxenet de la niculescu corina bucuresti sector 4 soseaua oltenitei nr 119 bloc 30 scara 2 apartamentul 58 in scris cu una dintre femeile din lista vrului mu , numele proxenetului nu aparea dect scrisul , eu al treilei in subiect real cu numele varului .
    ti-am gasit masca marele hacker cneanu adrian de la apartamentul 61 , omul procurorului simona rusu .
    tacsul a lui ocneanu adrian dirtor la cernavoda cand vor ei din diferite locuri se opresc motoarele .

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe