Senatorul Dorel Jurcan a adresat două interpelări ministrului de Interne, Traian Igaş

miercuri, 8 iunie 2011

Senatorul Dorel Jurcan a adresat două interpelări ministrului de Interne, Traian Igaş

În şedinţa Parlamentului din 6 iunie 2011, senatorul Dorel Jurcan, liderul PDL Vâlcea, a adresat două interpelări ministrului de Interne, Traian Igaş, pe următoarele subiecte: accelerarea procesului de absorţie a fondurilor europene, precum şi recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011.

„Alocarea substanţială de fonduri din partea Uniunii Europene trebuie valorificată optim, reprezentând o resursă cheie pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti. România nu-şi poate permite să irosească această oportunitate uriaşă de modernizare. Nevoile majore de dezvoltare ale României şi contextul economic actual fac imperativă realizarea unui grad cât mai înalt de absorbţie a fondurilor nerambursabile, precum şi o utilizare eficientă a acestora, generatoare de impact semnificativ la nivel naţional, regional şi local. Avem nevoie de o accelerare substanţială a vitezei de absorbţie, tradusă în sume anuale importante atrase de la Comisia Europeană. În consecinţă, domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi strategia pe care ministerul dumneavoastră o are în vedere pentru accelerarea atragerii fondurilor europene luând în considerare termenul scurt care a mai rămas până la finalizarea programului, respectiv 2013", se arată în prima interpelare.

În schimb, în cea de-a doua interpelare a senatorului vâlcean se specifică: „În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului României nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011, în perioada 22 - 31 octombrie 2011 va avea loc recensământul final al populaţiei şi al locuinţelor din România. Recenzorii care se prezintă la domiciliul cetăţeanului încheie un contract pe perioadă determinată în vederea culegerii de date. Întrebarea la care vă solicit răspunsul, domnule ministru, este cum poate fi garantată confidenţialitatea datelor personale solicitate pentru efectuarea recensământului, sau dacă există o clauză contractuală privind păstratea confidenţialităţii după terminarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul?"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe