Politicienii vâlceni s-au înghesuit la slujba de sfinţire a unei troiţe din comuna Suteşti

duminică, 5 iunie 2011

Politicienii vâlceni s-au înghesuit la slujba de sfinţire a unei troiţe din comuna Suteşti

• fântână şi troiţă realizate în memoria lui Constantin şi Harica Isărescu, precum şi a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă din localitate

Marea sărbătoare creştină a Înălţării Domnului la cer, şi totodată, ziua pomenirii eroilor şi martirilor neamului românesc care şi-au dat viaţa pentru apărarea şi întregirea ţării, a primit cinstirea cuvenită şi la Parohia din Suteşti, din judeţul Vâlcea. Astfel, joi, 2 iunie, în comună s-a sfinţit o fântână şi o troiţă realizate în memoria lui Constantin şi Harica Isărescu, precum şi a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă din localitate. Iniţiativa a fost a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, acesta contribuind decisiv la realizarea lucrării.

Din păcate, Mugur Isărescu nu a putut onora cu prezenţa acest eveniment, dar mai multe oficialităţi judeţene şi peste 200 de localnici au ţinut să vină la slujba de sfinţire a Troiţei din Suteşti, slujbă oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Gherasim. Astfel, printre personalităţile prezente la eveniment enumerăm: senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea; secretarul de stat Valentin Iliescu; deputatul PSD Aurel Vlădoiu; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu; directorul Hidroserv Râmnicu Vâlcea, Ştefan Prală (cezăţean de onoare al comunei Suteşti şi unul dintre principalii ctitori ai monumentului religios); precum şi primarii din Suteşti, Drăgăşani, Creţeni şi Prundeni.

Aşa cum credincioşii din primele veacuri creştine, în vremea persecuţiilor, se adunau în fiecare an la mormintele martirilor pentru a-i comemora, întărindu-se astfel în credinţă, în Parohia Suteşti a avut loc cu prilejul acestui mare praznic împărătesc, o sfântă procesiune la Troiţa ridicată în cinstea eroilor, dar şi a unor personalităţi locale, pentru a cinsti nu numai jertfa lor, ci mai ales sufletul lor nemuritor, ştiind că toţi cei care luptă pentru dreptate şi libertate, luptă pentru Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe