Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea o Alee a Personalităţilor în parcul “Mircea cel Bătrân

miercuri, 15 iunie 2011

Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea o Alee a Personalităţilor în parcul „Mircea cel Bătrân"

Municipiul Râmnicu Vîlcea va avea o Alee a Personalităţilor. Preşedintele PDL Râmnicu Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu lansează această idee dorind astfel să recunoască meritele celor care şi-au legat numele de cel al oraşului nostru, care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea acestuia, oameni de cultură, adevărate personalităţi.

"Este important să respectăm oamenii care au făcut ceva pentru oraşul nostru, Aleea Personalităţilor este un proiect important pentru mine şi m-am gândit că putem amenaja o asemenea alee în Parcul Mircea cel Bătrân, fiind o zonă centrală, unde râmnicenii îşi petrec mult timp. Cele mai de seamă personalităţi ale Râmnicului vor fi reprezentate prin busturi, alături de explicaţii informative privind implicarea acestora în istoria Râmnicului. Aş dori să inaugurăm această Alee a Personalităţilor în luna septembrie, dacă va fi posibil. Încă nu am stabilit o listă cu personalităţile care vor avea busturi în Parcul Mircea cel Bătrân, dar mă voi consulta în acest sens cu oameni de cultură, cu simplii râmniceni, cu reprezentanţii mass-media locale.

Acest proiect îl consider un omagiu adus personalităţilor vâlcene, care prin întreaga lor activitate au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional şi a spiritualităţii româneşti sau s-au afirmat în viaţa social-politică a ţării. Aş dori ca astfel să reamintim locuitorilor oraşului nostru că foarte mulţi oameni şi-au adus aportul la dezvoltarea urbei noastre şi că datorită lor s-a vorbit despre Râmnicu Vâlcea", susţine liderul PDL Rm.Vâlcea, primarul municipiului, Romeo Rădulescu.
Romeo Rădulescu spune că printre personalităţile care vor fi reprezentate pe aleea din parcul 'Mircea cel Bătrân' s-ar putea afla: poeţii Anton Pann şi George Ţărnea, mitropolitul Bartolomeu Anania, actorul Dem Rădulescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe