Vrabia liberală Jean Decuseară visează “mălaiul

miercuri, 18 mai 2011

Vrabia liberală Jean Decuseară visează „mălaiul" de la Oltchim şi Apavil

După ce s-a bătut în cuie alianţa dintre PNL şi PSD la nivel naţional şi local, pe la sediul liberalilor vâlceni a început să-şi facă apariţia tot mai des o „umbră" a ceea ce a fost odată PNL: Jean Decuseară, fost deputat şi lider al PNL Vâlcea înainte de 2000. Toată lumea a crezut că este îngrijorat de soarta PNL şi că vrea să pună umărul la redresarea imaginii liberalilor vâlceni, dar încetul cu încetul şi-au dat seama că scopul acestuia este... prinderea unui ciolan.
Se pare că septuagenarul liberal Jean Decuseară (73 de ani) ar viza un post în consiliul de administraţie de la Oltchim sau de la Apavil şi de aceea face presiuni uriaşe asupra preşedintelui Cristian Buican ca să-l aibă „în vedere" în cazul în care USL va câştiga alegerile din 2012. În timpul fostei guvernări liberale, bătrânul Decuseară s-a fript odată cu Emilian Frâncu, pentru că fostul lider al PNL Vâlcea nu a vrut să-l pună în consiliul de administraţie de la Oltchim, şi de aceea acum suflă şi-n iaurtul numit Buican, în speranţa că-l va numi într-un fotoliu călduţ.

Probabil că venerabilul Jean Decuseară - de altfel, un autentic liberal - ar face mai bine să-şi plimbe în continuare căţelul şi nepoţii prin parc (aşa cum îi recomanda doctorul Constantin Ploscaru), decât să se arunce în tot felul de „escapade politice" care riscă să-i pună într-o lumină defavorabilă toată activitatea politică desfăşurată prin anii 90 şi să-l umple de ridicol.
Trebuie să mai spunem că la finele lunii aprilie, consiliul de administraţie de la Oltchim a luat act de demisia prezentată de administratorul Mihaella Drăgoescu, având ca motivaţie vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de SIF Oltenia SA la Oltchim. Drept urmare, Consiliul de Administraţie de la SC Oltchim SA l-a numit, ca administrator provizoriu, pe Ion Ionescu, iar confirmarea sa în funcţia de administrator urmează a avea loc într-o viitoare şedinţă a adunării generale a acţionarilor de la SC Oltchim SA. Mihaella Deniza Drăgoescu este consilier pe probleme de plasamente financiare şi tranzacţii pe piaţa de capital la SIF Oltenia şi a fost aleasă în Consiliul de Administraţie al SC Oltchim SA în data de 27 septembrie 2010. În aceste condiţii, componenţa actuală a Consiliului de Administraţie de la SC Oltchim SA este următoarea: Constantin Roibu - preşedinte, Grigore Crăciunescu, Ion Ionescu, Karoly Borbely şi Alina Tîrlea - membri. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe