Victorie a echipei de fotbal CSM pentru tehnicianul Tufişi

duminică, 29 mai 2011

Victorie a echipei de fotbal CSM pentru tehnicianul Tufişi

• CS Municipal a trecut lejer de Mureşul Deva, formaţie pe care vâlcenii o trimit, cel mai probabil, în Liga a III-a n oltenii i-au dedicat golurile antrenorului-jucător, Robert Tufişi

Înainte de meciul dintre CS Municipal şi Mureşul Deva prin tribune se şuşotea că oaspeţii vor pleca din Zăvoi cu cel puţin un punct, necesar pentru salvarea de la retrogradare, mai ales că elevii lui Laurenţiu Tudor erau scăpaţi de griji. Vâlcenii au infirmat zvonurile, însă, şi au luat cu asalt poarta adversă încă de la început. În minutul 17, Pârvu a prins un şut excelent de la 20 de metri de poarta adversă dar mingea a zguduit bara transversală a porţii apărate de Coman. Gruparea gazdă a continua să domine întâlnirea şi mingea s-a jucat mai mult în jumătatea ardelenilor. Golul a venit normal şi CSM a intrat la cabine în avantaj minim după ce Odoroabă a profitat de o greşeală a apărării adverse în minutul 43 şi a trimis în poartă pentrru 1-0 după un şut periculos al lui Balauru.

Oaspeţii au început mai bine repriza secundă şi şi-au câştigat simpatia suporterilor vâlceni care mai că ar fi fost de acord ca echipa lor vaforită să nu câştige pentru ca Deva să scape de la retrogradare, mai ales că la Mureşul joacă şi un fotbalist vâlcean get-beget, Iosif Melcea. Elanul ardelenilor a fost stăvilit în minutul 70, atunci când Bogdan Geantă a insistat la o minge care părea pierdută, a profitat de o mare greşeală a apărării de la Deva şi a punctat sec pentru 2-0. Aceasta a fost şi scorul final al meciului, chiar dacă CSM a mai avut câteva ocayii importante de mărire a avantajului. După această partidă elevii lui Tudor au urcat pe locul 7 al clasamentului în timp ce Mureşul este pe penultima poziţie, la un singur punct distanţă de ultima clasată, ACU Arad.

CSM arbitrează lupta pentru promovare

Ultima etapă a acestui campionat va stabili cele două formaţii care vor promova în primul eşalon fotbalistic dar şi echipa care se va duce în Liga a III-a. Vâlcenii de la CS Municipal pot arbitra promovarea pentru că vor evolua pe terenul actualei lidere a clasamentului, Petrolul Ploieşti. Ploieştenilor le este suficient un rezultat de egalitate pentru a urca în «Liga lui Mitică« în timp ce un evenatual insucces le poate fi fatal. Celelalte pretendente la promovare, FC Bihor Oradea şi Dacia Mioveni vor avea de disputat meciuri în deplasare, la Gaz Metan CFR Craiova, respectiv Arieşul Turda. Cele mai mici şanse le au argeşenii care depind de jocul rezultatelor. În ceea ce priveşte retrogradarea, ACU Arad are nevoie de un succes în deplasarea de la Sibiu.

«Nu suntem victime sigure la Ploieşti! »  

Tehnicianul principal al CSM-ului, Laurenţiu Tudor, crede că echipa pe care o antrenează poate face un meci mare la Ploieşti şi spune că are altă favorită la promovare : «Dacă ne luăm după unele partide pe care le-am făcut în deplasare, la Arad sau la Slatina de exemplu, părem victime sigure. Să nu se uite, însă, cum am jucat la Oradea sau la Iaşi. Putem face un meci mare la Ploieşti dar vor fi lăsaţi şi de arbitraj. Personal, cred că FC Bihor Oradea este una dintre echipele caremerită promovarea. Au un lot tânăr şi valoros." 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe