Sparle si soparle

miercuri, 25 mai 2011

Sparle si soparle

• Pentru că în USL Vâlcea se poartă moda pliantelor electorale, liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, nu putea rămâne mai prejos şi a decis să defrişeze şi el zeci de arbori din pădurile patriei pentru a-şi „contura" moaca pe mii de pliante. Nu ştim cu ce se poate lăuda deputatul liberal, pentru că experinţa lui în administraţie e aproape de zero, asta pentru că în cele câteva luni cât a stat în funcţia de vicepreşedinte al CJ Vâlcea a frecat menta şi făcea naveta între restaurantele OK şi fostul Jet Set. Nici din postura de parlamentar, Cristian Buican nu prea are ce să bifeze, pentru că absentează de zor de la lucrări, are cele mai puţine iniţiative legislative (24), iar interpelările au teme „expirate" şi care nu intersează populaţia din judeţul Vâlcea. Astfel că anticipăm un scor la sondajul USL Vâlcea de 80% în favoarea lui Ion Cîlea!

• Încă o „temă" pentru procurorii DNA: în toată istoria OLTCHIM-ului, absolut toţi inventatorii care şi-au cesionat brevetele acestei unităţi, nu au încasat cumulat şi actualizat banii din „drepturi de autor" pe care i-a încasat Roibu într-un singur an (2009): 316.439 RON! Culmea este că Roibu habar n-are ce conţin acele brevete, care sunt ticluite de altcineva, nu de el. Ce spune DNA-ul despre însuşirea pe nedrept a unor aşa-zise „drepturi de autor"? Această informaţie ne-a fost transmisă de unul dintre inventatorii adevăraţi de la OLTCHIM, actual pensionar.

• Rămânem tot la Olchim şi trebuie să remarcăm „zgârcenia" directorului Constantin Roibu de a organiza o festivitate restrânsă cu ocazia împlinirii a 45 de la înfiinţarea combinatului (26 mai 1966). „Managerul" s-a gândit (îl apreciem de data aceasta şi-i acordăm o biluţă albă) probabil să nu mai arunce alte zeci de mii de euro pe tot felul de chiolhanuri şi concerte de muzică, acum într-o perioadă de criză, însă îi reamintim de episodul din 2006, când nota de plată a grandioasei petreceri a fost de peste 200.000 de euro.

• Primarul din Perişani are probleme cu justiţia. Tocmai de aceea, Ion Sandu a avut mai multe întâlniri la restaurantul Belvedere din apropierea Tribunalului Vâlcea, cu avocatul Dragoş Ungureanu, fiul prefectului Petre Ungureanu. Pe lângă aceste mai vechi probleme cu justiţia va avea şi unele mai noi deoarece încalcă cu încăpăţânare prevederile Legii 544 din 2001 cea care garantează accesul liber al cetăţenilor la informaţiile de interes public. Chiar aşa: de ce nu răspundeţi domnule primar din Perişani la aceste adrese, aveţi ceva de ascuns? Dacă sunteţi curat, precum vă lăudaţi, daţi dovadă de transparenţă!

• Directorul de la SC Pieţe Prest SA, Rozin Ceauşescu, a plătit într-o săptămână unei întreprinderi individuale mai multe zeci de milioane de lei pentru publicarea unor anunţuri pe un... site. În timp ce primarul Romeo Rădulescu se chinuie să facă economii la bugetul local, iată cum subalternul său aruncă fără număr cu banii în publicaţii electronice obscure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe