Program de formare pentru învăţământ

duminică, 29 mai 2011

Program de formare pentru învăţământ

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, în calitate de beneficiar al proiectului „Program de formare inovativ-carieră de succes în învăţământul preuniversitar" organizează marţi, 31 mai 2011, orele 16.30, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru cei 100 de cursanţi din Seria I. În judeţul Vâlcea, Seria I a programului de formare a cuprins 100 de cursanţi,  cadre didactice din municipiul Râmnicu Vâlcea, organizaţi în cinci grupe.

Cursurile s - au  desfăşurat în centrele de la Colegiul Tehnic Energetic (două grupe), la Colegiul Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea (două grupe) şi o grupă la sediul Inform S.R.L, sub îndrumarea formatorilor  ECDL: prof. Cataragă Issabella, prof. Ciochină Luisa, Cojocaru Petru, Gherzan Mircea şi prof. Şerban Emilia. Au fost parcurse şapte module teoretice şi practice, evaluarea fiind finalizată pe 7 mai 2011 Certificarea s-a obţinut pe două niveluri: ECDL - Start (3 module obligatorii şi un opţional, care conferă obţinerea a 20 de credite transferabile) şi ECDL - Complet ( absolvirea celor 7 module conferă 25 de credite transferabile). Cursanţii au obţinut 80 de certificate ECDL - Complet şi 18 Certificate ECDL- Start. 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe