|vineri, noiembrie 27, 2020
  • Follow Us!

Într-o singură zi, Poliţia şi Garda Financiară au verificat 1500 de maşini 

Acţiune de amploare în trafic

Într-o singură zi, Poliţia şi Garda Financiară au verificat 1500 de maşini

• cu acest prilej au fost aplicate amenzi şi au fost confiscate mărfuri în valoare de 13.000 lei

Serviciul Rutier Vâlcea a organizat o acţiune preventiv – reactivă în cursul zilei de 24 mai, în intervalul orar 1500- 1900, pe DN 7, în localitatea Milcoiu, la limita cu judeţul Argeş.
La acţiune au participat, pe lângă poliţişti şi comisari din cadrul Gărzii Financiare Vâlcea şi reprezentanţi R.A.R. Vâlcea.
Activitatea a avut ca obiectiv principal verificarea autovehiculelor, în trafic, cu privire la legalitatea transporturilor dar au fost urmărite şi alte aspecte legate de circulaţia pe drumurile publice.

Cu prilejul desfăşurării acţiunii, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au constatat un număr de 44 de contravenţii, în valoare de 6.901 lei. De asemenea, au fost retrase un număr de 7 certificate de înmatriculare.
Conisarii Gărzii Financiare Vâlcea au întocmit 12 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, la legea 12/ 1990, legea 82/1991 şi O.G.15/1996. Au aplicat amenzi în valoare de 20 000 lei, fiind confiscate mărfuri în valoare estimată de 13.000 lei (articole îmbrăcăminte şi încălţăminte, articole industriale şi de uz casnic).

S-a constatat că persoane fizice autorizate din judeţe precum Hunedoara, Gorj, Arad şi Sibiu, au achiziţionat marfă din complexele comerciale din Bucureşti, fără documente de provenienţă, cu scopul de a le revinde.
Cu ocazia activităţii de verificare, o altă persoană fizică din judeţul Bihor, a prezentat pentru marfa cumpărată trei facturi completate dar şi una în alb.

De asemenea, a fost sancţionată cu amendă în sumă de 6000 lei o societate comercială pentru faptul că de la bordul vehiculului lipseau înregistrările privind activitatea desfăşurată în ultimele 28 zile ( diagramele necesare) .
În intervalul orar în care s-a desfăşurat acţiunea, au trecut prin filtrul organizat peste 1.500 de autovehicule, cu această ocazie fiind distribuite peste 2.500 de materiale informativ – preventive.

Copil de trei ani, accidentat grav la Sineşti

Marţi, 24 mai, la ora 18.10, pe DJ 605 A, în localitatea Sineşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui minor, în vârstă de 3 ani.
Astfel, în timp ce conducea un autoturism, marca Renault, din direcţia Berbeşti spre Grădiştea, Vasile D., 38 de ani, din localitatea Grădiştea, a acroşat, cu partea dreaptă faţă a autoturismului, pe minorul B.C., în vârstă de 3 ani, din oraşul Berbeşti, care, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea străzii în fugă.
Din accident a rezultat rănirea gravă a minorului, care a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Nu au acordat prioritate,

Doi cetăţeni sloveni au ajuns la spital

Marţi, la ora 20.23, în municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane, cetăţeni sloveni.
Astfel, în timp ce conducea un autoturism, marca Opel Vivaro, pe strada Splaiul Independenţei, Sergio T., de 64 de ani, cetăţean sloven, ajuns la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă, nu a respectat semnificaţia indicatorului “cedează trecerea”, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism, marca Opel Vectra, care circula din direcţia Olăneşti spre zona centrală a municipiului, condus de Adrian P., de 23 de ani, din comuna Vlădeşti.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerilor de pe bancheta spate a autoturismului Opel Vivaro, Evandro M., de 59 de ani şi Paola M., de 60 de ani, ambii cetăţeni sloveni, care au suferit fracturi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Vâlcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetăriile continuă.

Şcolarii din Vâlcea, sfătuiţi să nu plece de lângă părinţi

Când vă pierdeţi de părinţii sau alegeţi să-i părăsiţi, dar vă daţi seama că aţi făcut o prostie, este foarte important să luaţi legătura cu un agent de politie.
Acesta este mesajul pe care poliţiştii vâlceni încearcă să-l transmită în aceste zile elevilor din judeţ care fie fug de acasă, fie pur si simplu se rătăcesc.
Înainte de a lua hotărârea de a fugi de acasă, întreabă-te: Cum voi supravieţui singur pe strada?”, este mesajul pe care oamenii legii îl vor mediatiza în şcolile vâlcene.
Poliţiştii spun că singurul fenomen legat de dispariţia copiilor de la domiciliu este faptul ca aceştia aleg această variantă din cauza neîntelegerilor cu părinţii sau din cauza anturajului, ori pur şi simplu pentru că aceştia îşi doresc o mai mare liberate. Soluţia ca adolescentul să nu mai fugă de la domiciliu este ca fiecare copil să vorbească cu părinţii, bunicii, profesorii sau psihologii scolii şi să le expună problemele cu care se confruntă.

Copiii pleacă voluntar de acasă, adică nu sunt răpiţi sau sechestraţi. De cele mai multe ori este vorba despre plecări din cauza faptului ca au probleme cu familia sau pentru că îşi doresc o mai mare libertate. Cea mai bine reprezentată categorie de vârstă este intre 14 si 18 ani, urmată de cea intre 10 şi 14 ani. Deci, de la 10 ani, copiii încep să plece de acasă.
La nivelul judeţului Vâlcea, pană la momentul de azi au fost, în 2011, 28 de cazuri de plecări de la domiciliu, în timp ce, în aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat 45 de cazuri.
Campania, ce are loc in fiecare an cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului Dispărut, se desfăşoară în perioada 25-27 mai, în parteneriat cu voluntari ai Colegiului Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea şi cuprinde mai multe întâlniri în şcolile din judeţ, când poliţiştii vor împărţi pliante şi vor discuta cu şcolarii despre problemele pe care aceştia le întâmpină.

 

Leave a Response