La Râmnicu Vâlcea, o bătrână plânge în faţa primăriei. Mariei Sofica i-a decedat soţul în 2001 şi trei ani mai târziu i-a luat foc casa. Rămasă pe drumuri, primeşte ca de altfel zeci de bătrâni din Vâlcea, acelaşi răspuns: în tot judeţul e un singur cămin, moştenit dinainte de 1990, unde nu există locuri decât dacă moare cineva. Paradoxal, în oraşul Râmnicu Vâlcea zac două proiecte aproape finalizate, iar într-o comună vecină un al treilea. Sedii noi, cu dotări moderne, dar cu activitate sistată.
În cartierul Ostroveni, edilii au început construcţia unui centru acum 9 ani, şi i-au chemat şi pe pensionari să contribuie cu procente din pensia lor. „Fusese gândit ca un corp format din patru clădiri, unite între ele, cu o capacitate de 250 de locuri - spune primarul oraşului. Doar că după ani de şantier şi câteva miliarde de lei vechi plătite de bătrâni, în 2008, fix înainte de alegeri, pensionarii au aflat altceva. S-a constatat că acestea nu mai sunt la standard, si comunităţi mai mari de 100 de persoane nu se pot construi. Motiv pentru care vechiul corp s-a transformat în locuinţe sociale, şi am hotărât să ridicăm un nou corp de cămin". După o altă investiţie de trei milioane de euro pentru noul centru, edilii au ajuns la fundul sacului şi acum invocă lipsa banilor. Speră să concesioneze clădirea unui investitor privat. Dacă găsesc vreunul.
„Lagărul de concentrare" de la Bistriţa
Singurul azil de bătrâni din judeţ e în comuna Bistriţa, la 45 de km de oraş. Un loc al condamnării, trist şi zgomotos. 70 de bătrâni stau la un loc cu persoane cu handicap, cu probleme psihice. În loc de linişte primesc urlete şi scandal.
Gheorghe Ştefan are 73 de ani. Are coxartroză, se deplasează doar în cârje şi a sperat că dacă iese la pensie cu un venit mare, azilul îi va aduce o bătrâneţe liniştită. A crezut că e ca în străinătate, unde centrele sunt cluburi ale seniorilor, cochete şi bine dotate. S-a înşelat. „Am depus cerere, uite am cuponul de pensie, am 12 milioane. Pe mine m-a prins revoluţia în Centrala Atomoelectrică Cernavodă, de acolo am ieşit la pensie". E mâhnit că a fost cazat la un loc cu toate cazurile sociale. „Sunt boschetari, norocoşi care n-au făcut nimic. Care n-au făcut nimic în ţara asta, şi au venit aici la pun-te masă ia-te masă".
O realitate aberantă, un paradox al ruşinii: în România bătrânii se umilesc pe la porţile azilelor mizere, în timp ce autorităţile deţin clădiri nefuncţionale cu mii de locuri de cazare, cofinanţate de guvern şi primării, pentru care statul a cheltuit aproape 400 de miliarde de lei vechi. În centrul din Bistriţa e frig şi întuneric, un centru nou şi nefolosit din judeţ are panouri solare şi centrală termică.
Un alt proiect, cu trei moaşe. Trei mari investitori: Guvernul României, prin Ministerul Muncii, Consiliul Judeţean Valcea şi primăria comunei. Data începerii construcţiei: 2009. Data finalizării: 2010. De atunci acest cămin e nefuncţional, deşi a fost construit după toate standardele europene. Nu poate primi bătrâni pentru că nu mai sunt bani pentru mobilier, personal şi întreţinerea rezidenţilor.
Un haos în care guvernanţii nu au controlat şi impus ca banii trimişi către comunităţile locale să aibă o finalitate şi nu ştiu că fondurile cheltuite nu-i ajută cu nimic pe bătrâni.
În toată ţara zeci de milioane de euro au fost direcţionaţi în conturile unor patroni, iar clădirile rămân pe post de muzeu. Spaţiile neocupate demonstrează lipsa crasă a unei strategii şi a unor centralizări coerente. Culmea, guvernanţii invocă în 2011 chiar... lipsa spaţiilor şi au dispus transformarea unor spitale în centre pentru vârsta a treia.
România are 77 de cămine de stat, cu 5.000 de locuri, toate ocupate. Pe liste aşteaptă alţi 4.800 de bătrâni. Visează să intre într-un sistem de protecţie care să le uşureze ultima treaptă a vieţii. Se spune că toţi oamenii vor să trăiască mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân. Bătrâneţea nu e o opţiune, dar în România vine la pachet cu bătaia de joc şi umilinţa.
• Reportaj difuzat de Pro TV în emisiunea „România, te iubesc!", din 1 mai 2011
Web Design by DowMedia