Directorul şcolii din Pesceana şi-a dat demisia

duminică, 8 mai 2011

• În urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală,

Directorul şcolii din Pesceana şi-a dat demisia

Directorul şcolii din localitatea vâlceană Pesceana a demisionat din funcţie, după ce mai multe eleve de şcoală generală pe care o conducea l-au acuzat de hărţuire sexuală. Oamenii din localitate au declarat că le era teamă să îşi mai trimită fetele la şcoală, după ce multe dintre ele s-au plâns că profesorul le-ar fi pipăit şi sărutat cu forţa. Directorul de şcoală, care este şi consilier local, neagă în continuare toate acuzaţiile. Fetele îl acuză pe dascăl că lăsa intenţionat catalogul în clasă, apoi cerea unei eleve să i-l aducă în cabinetul de informatică, unde - spun ele - profesorul le făcea avansuri. Argumentul dascălului ar fi fost notele mici în cazul în care elevele se opunea avansurilor sale.

Demisie aşteptată

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Ana Maria Floroiu a spus că, în urma scandalului prin care directorul Ion Predescu era acuzat că a mângâiat câteva fete pe sâni, acesta şi-a dat demisia: „Inspectoratul Şcolar va continua să facă o anchetă în paralel cu cea a poliţiei. Rezultatele vor fi date publicităţii săptămâna viitoare. Eu nu cred să se fi întâmplat aşa ceva acolo, la şcoală, dar vom cerceta. Cert este că la şcoala din Pesceana există controverse între profesori de mai mulţi ani". Profesorul Predescu mai avea câţiva ani până la pensie. „Vom institui o comisie de cercetare şi riscă demiterea", a declarat şi Gabriela Ene, inspector şcolar general al ISJ Vâlcea. Părinţii elevelor au depus  plângere la poliţie foarte târziu, deoarece multe dintre fete nu au spus ce li se întâmpla. Scandalul a izbucnit în momentul în care elevele s-au plâns celorlalţi profesori de comportamentul directorului. Dascălul le-a ameninţat pe fete că „dacă nu tac le dă numai nota 4 şi le lasă repetente.

Cadrele didactice din şcoală ştiau de apucăturile directorului, dar au tăcut pentru că fetele nu s-au plâns niciodată. Cinci eleve şi foste eleve au fost până în prezent audiate de procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani după ce mama uneia dintre eleve a depus plângere penală. Între timp, a fost demarată o anchetă în legătură cu acest caz şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, iar aceste lucruri se pare că l-au determinat totuşi pe director să demisioneze. Dacă va fi găsit vinovat de agresiune sexuală, bărbatul riscă între 3 luni şi 2 ani de închisoare sau amendă penală. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea au ajuns, în decursul ultimilor ani, sute de plângeri împotriva sa. Cadrele didactice se plâng că nu li se respectă statutul de către director şi că acesta le vorbeşte execrabil. Mai mult decât atât, la începutul acestui an şcolar, când s-au ales membrii Consiliului de Administraţie al şcolii, directorul Ion Predescu a făcut în aşa fel încât nici măcar un cadru didactic cu titularizare şi cu vechime să nu facă parte din Consiliu. „A pus în Consiliul de Administraţie numai suplinitori, pentru că aşa îşi poate impune punctul de vedere. Profesorii sunt foarte nemulţumiţi din această cauză", a spus primarul localităţii Pesceana, Ion Dobre.

Victimele, foarte atent alese

Este foarte greu de crezut că mulţimea de reclamaţii despre directorul Predescu sunt pure coincidenţe. „Ne punea mâna pe sâni. Sunt mai multe colege din şcoală", a spus una dintre elevele agresate. „A venit directorul la mine şi a zis ca nu s-a întâmplat nimic, să tac din gura că suntem oameni şi că ne înţelege", a declarat Elena Ionescu, părinte. „Victimele sunt foarte bine alese. Toate fetele care s-au plâns de agresiune sunt fie cu părinţi în străinătate sau provin din familii despărţite", a declarat un învăţător. „Pe mine m-a chemat într-o zi de marţi la sfârşitul lunii aprilie să-i duc catalogul. Cum am intrat în cabinet a încuiat uşa cu cheia,  m-a luat în braţe şi a început să mă pipăie pe sâni. Îmi spunea că învăţ bine şi că sunt cuminte. Eu m-am tras spre uşă, îmi era ruşine de el şi i-am cerut să mă lase să plec", povesteşte Maria Roşca. Mama unei alte fete a făcut apoi scandal, după ce aflase de la fiica sa faptul că directorul îi făcuse acesteia avansuri. „Directorul a negat şi mi-a spus să nu mă duc la poliţie  şi că ar fi bine să ne înţelegem", povesteşte mama fetei.

Directorul spune că vârsta nu îi permite să mai ... pipăie

Directorul,  în vârstă de 60 de ani, neagă însă incidentele, spunând că ar fi pure invenţii ale adversarilor săi politici. El este convins că fetele nu pot demonstra nimic pentru că nu au probe. „Dacă este agresiune sexuală înseamnă că am avut raporturi cu ele, ori eu nu pot să fac aşa ceva. În  primul rând pentru că eu am făcut nişte operaţii şi la mine problema aia sexuală a dispărut, nu mai pot. Şi apoi, este vârsta. N-au nici o dovadă, sunt vorbe, invenţii", spune Ion Predescu, directorul Şcolii cu clasele I - VIII din Pesceana. Ion Predescu este director al şcolii din localitate de mulţi ani. Pentru a rămâne în funcţia de conducere, spun localnicii, acesta ar fi trecut pe la toate partidele, în funcţie de cine se afla la putere. Şeful Poliţiei Drăgăşani, comisarul şef Constantin Gabăr a spus că, deocamdată, anchetatorii nu se pot pronunţa în acest caz. „Avem o singură plângere, făcută de mama unei eleve, care spune că fiica ei a fost mângâiată pe sâni de directorul şcolii şi punctul de vedere al directorului care spune că este operat şi el nu este în stare de aşa ceva. Dosarul este în lucru". Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 luni şi 2 ani sau amendă penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe