Un accident rutier grav, soldat cu rănirea unei persoane, s-a produs ieri în municipiul Râmnicu Vâlcea.

miercuri, 13 aprilie 2011

Accident rutier grav, soldat cu rănirea unei persoane

Aurel P., de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism, marca Skoda Octavia, pe Bd. Tinretului, din municipiu, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi nu s-a asigurat corespunzător şi a acroşat cu oglinda stângă pe Ciceron P., de 60 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care se deplasa în calitate de pieton.
Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prezentând o fractură deschisă de gambă.
Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Au fost prinşi hoţii de la grădiniţa Stupărei

În urma prelucrării mijloacelor de probă prelevate de la locul comiterii faptei, criminaliştii vâlceni au reuşit să identifice principalii suspecţi în cazul furtului comis în noaptea de 02/03.2011, de la Grădiniţa nr.9 Stupărei, rămas în evidenţe cu autori necunoscuţi.
Este vorba de Constantin M., de 20 de ani, din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea şi G. M., de 15 ani, din comuna Buneşti, care au pătruns prin efracţie în interiorul grădiniţei şi au sustras 4 draperii, un televizor, un CD player, un frigider, 2 uşi de sobă, mobilierul( 20 scăunele şi 10 măsuţe) şi un fişet metalic.
Suspecţii sunt acum cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Pescuiţi de... poliţişti

Ofiţerii de Poliţie Rurală din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani, împreună cu reprezentanţii A.N.P.A.-Filiala Oltenia, au organizat o acţiune pe linia prevenirii braconajului piscicol pe Râul Olt.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost identificate şi legitimate 12 persoane, au fost controlate 7 autovehicule şi au fost constatate şi aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, privind pescuitul în perioada de prohibiţie, în valoare de 900 lei.
Astfel, în comuna Ioneşti, în punctul Zăvideni, au fost depistaţi pescuind ilegal, în apele râului Olt, Ştefan D., de 35 ani, din Comuna Verguleasa, judeţul Olt, Emil C., de 30 ani, din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi Vasile G., de 29 ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, care au fost sancţionaţi pentru încălcarea prevederilor O.G.23/2008, cu câte 300 lei amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe