Senatorul Emilian Frâncu, ales vicepreşedinte al Adunării Generale a Uniunii Interparlamentare

miercuri, 20 aprilie 2011

Senatorul Emilian Frâncu, ales vicepreşedinte al Adunării Generale a Uniunii Interparlamentare

La cea de-a 124-a Adunare Generală a Uniunii Interpalamentare, senatorul Emilian Frâncu a fost ales vicepreşedinte al reuniunii şi reprezentant al grupului celor 12 Plus, forul cel mai înalt de conducere al Uniunii Interparlamentare. Pentru parlamentele din lumea întreagă Uniunea Interparlamentară este echivalentul Adunării Generale ONU. În comisia din care a făcut parte
„Democraţie şi Drepturile Omului", parlamentarul vâlcean a luat de două ori cuvântul pe tema transparenţei şi responsabilităţii în finanţarea partidelor politice în campaniile electorale iar în plenul adunării a luat cuvântul pe tema principală: "Răspunderea parlamentarilor în faţa celor care i-au ales."
Este un succes deosebit al delegaţiei României obţinut la cea de-a 124-a Adunare Generală a Uniunii Interparlamentare din Panama 15-20 aprilie 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe