Parlamentarii din Vâlcea şi Argeş au încercat să găsească soluţii miraculoase pentru Oltchim

duminică, 3 aprilie 2011

Parlamentarii din Vâlcea şi Argeş au încercat să găsească soluţii miraculoase pentru Oltchim

La Prefectura Arges a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni o întâlnire între parlamentarii judeţelor Vâlcea şi Argeş şi reprezentanţi ai companiei OMV Petrom, având ca scop rezolvarea situaţiei critice de la Oltchim, determinată de închiderea Rafinăriei Arpechim. La dezbatere a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii al Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu, precum şi un reprezentant al Guvernului. Reprezentanţii OMV Petrom şi-au expus argumentele care au dus la închiderea ramurii combinatului piteştean şi au precizat că, în cazul în care statul nu vine cu o ofertă bună de cumpărare a rafinăriei, vor fi determinaţi să o închidă. În următoarele zile, delegaţia vâlceană va avea o nouă întâlnire, pe aceeaşi temă, la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, unde va susţine ca soluţie iminentă pentru judeţul Vâlcea cumpărarea de către AVAS (în calitate de acţionar majoritar al SC Oltchim) a instalaţiilor din cadrul Rafinăriei Arpechim.

Constantin Roibu: „Petrochimia este strâns legată de rafinare"

Constantin Roibu, managerul Oltchim a afirmat joi, la Piteşti, că societatea Oltchim ar putea prelua rafinăria Arpechim, dacă Guvernul va decide acest lucru. „În situaţia în care acţionarul majoritar, statul român, decide acest lucru, bineînţeles că avem în vedere această variantă, mai ales că partea de petrochimie pe care noi am achiziţionat-o de la Petrom este strâns legată de partea de rafinare", a declarat Roibu la finalul întâlnirii dintre reprezentanţii Petrom şi oficialităţile din judeţele Argeş şi Vâlcea. Întrebat dacă Petrom a avansat până în prezent o sumă pe care ar putea-o cere pentru rafinăria Arpechim, Constantin Roibu a negat. „Deocamdată nu am discutat acest aspect, noi ştim de decizia Petrom de a închide rafinăria. Petrom este o firmă privată, iar noi, prin acţionarul majoritar, dacă se va hotărî acest lucru la nivel de Guvern, urmează să facem solicitarea de preluare", a explicat managerul general al Oltchim.

Propuneri înaintate de parlamentari

Din păcate, de la întâlnirea de la Piteşti au lipsit miniştii abilitaţi să discute pe marginea salvării combinatelor chimice din Vâlcea şi Argeş, fiind prezenţi doar directori din cadrul ministerelor. Senatorul PNL Emilian Frâncu s-a întors dezamăgit de la Piteşti, acesta afirmând că, în cazul în care statul nu se hotărăşte să se implice în soluţionarea situaţiei în care se află rafinăria din Piteşti, Petrom - OMV va lua hotărârea să vândă toate utilităţile combinatului la fier vechi.

Petrom, neinteresat de rafinărie

Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis pe 24 martie închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să acorde salariaţilor ce vor fi disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro. Conform unui comunicat al companiei petroliere, decizia de închidere este în conformitate cu strategia Petrom de a maximiza beneficiile şi de a creşte eficienţa. Aproape 700 de salariaţi ar urma să fie astfel disponibilizaţi, ca urmare a deciziei de închidere definitivă a rafinăriei Arpechim de la Piteşti. Petrom a renunţat anterior şi la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim de la Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe