Oltchim versus HCM Roman

miercuri, 27 aprilie 2011

Liga Naţională, aproape de final

Oltchim versus HCM Roman

deja campioane, elevele lui Radu Voina vor avea un noui meci "de antrenament" în faţa formaţiei de pe locul 5 al clasamentului

Având deje medaliile de campioane în buzunare, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor juca joi, de la ora 17.30, pe propriul teren, în compania formaţiei HCM Roman, într-o partidă care va conta pentru etapa cu numărul 24 din Liga Naţională. Oaspetele nu pot emite pretenţii la un rezultat pozitiv şi în mod normal se va pune numai problema diferenţei de scor cu care se vor impune Cristina Neagu şi compania. Din acest campionat au mai răpmas de disputat numai trei runde. Chimistele mai au de jucat în deplasare la Galaţi şi vor termina sezonul pe propriul teren, cu o dispută în compania băimărencelor de la Ştiinţa, prilej cu care se va serba şi cucerirea unui nou titlul naţional şi oficiali ai Federaţiei Române de Handbal vor înmâna medaliile de aur.

Neagu a făcut Paştele cu Anja Andersen

Două dintre handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu, şi-au sărbătorit sărbătorile pascale alături de fosta lor antrenoare, Anja Andersen. Daneza a fost invitată de romance la Corbeanca, acolo unde a mai fost prezentă şi Raluca Covaci, director în relaţia cu mass-media la gruparea campioană a României. Anja va fi prezentă în România şi la una dintre ediţiile unei emisiuni celebre, "Dansez pentru tine", acolo unde va dansa pentru o familie cu probleme.

Programul etapei:

Tomis Constanţa - HCM Buzău
Univ. Jolidon Cluj - HC Dunărea Brăila
Univ. Reşiţa - CSM Bucureşti
CSM Cetate Devatrans - HC Zalău
Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Roman
Rulmentul Urban Braşov - HC Oţelul Galaţi
SCM Craiova - HCM Ştiinţa Baia Mare

Clasament:

1. Oltchim Rm. Vâlcea 23 22 1 0 823-520 45
2. Univ. Jolidon Cluj 23 18 2 3 728-625 38
3. CSM Bucureşti 23 16 2 5 734-705 34
4. HC Zalău 23 14 1 8 613-562 29
5. HCM Roman 23 14 0 9 598-587 28
6. HC Oţelul 23 10 5 8 622-578 25
7. HC Dunărea 23 11 3 9 559-583 25
8. HCM Ştiinţa Baia Mare 23 12 1 10 586-611 25
9. Rulmentul Urban Braşov 23 8 3 12 569-610 19
10. Tomis Constanţa 24 8 2 14 686-712 18
11. CSM Cetate Devatrans 23 6 0 17 567-635 12
12. SCM Craiova 23 5 2 16 573-657 12
13. Univ. Reşiţa 23 4 0 19 550-665 8
14. HCM Buzău 24 2 2 20 617-775 6

Ultimele două etape ale campionatului:

Etapa 25:

SCM Craiova - Tomis Constanţa
HCM Ştiinţa Baia Mare - Rulmentul Urban Braşov
HC Otelul GALAŢI - Oltchim Rm. Vâlcea
HCM Roman - CSM Cetate Devatrans
HC ZALăU - Univ. Reşiţa
CSM Bucureşti - Univ. Jolidon Cluj
HC Dunarea BRăILA - HCM BUZăU

Etapa 26:

Tomis Constanţa - HC Dunărea Brăila
HCM Buzău - CSM Bucureşti
Univ. Jolidon Cluj - HC Zalău
Univ. Reşiţa - HCM Roman
CSM Cetate Devatrans - HC Oţelul Galaţi
Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Ştiinţa Baia Mare
Rulmentul Urban Braşov - SCM Craiova

Ştiri

Gâlcă în topul marcatoarelor

Oltchim Râmnicu Vâlcea dă numai o handbalistă în topul marcatoarelor din Liga Naţională de handball feminine. Pivotul Ionela Gâlcă a reuşit să înscrie până acum 115 goluri în cele 23 de meciuri disputate până acum. De altfel, Ionela a reuşit să câştige trofeuld e golgheteră la chiar primul sezon jucat pentru OLtchim, pe vremea în care echipa era antrenată de Gheorghe Tadici. Pe primul loc al ierarhiei este o jucătoare de la Cetate Deva, Florentina Cartaş, podiumul fiind completat de Ada Moldovan (Dunărea Brăila) şi Alina Branişte (Oţelul Galaţi).

CLASAMENTGOLGETERE

1. Florentina Cartaş - Cetate Deva - 199
2. Ada Moldovan - Dunărea Brăila - 195
3. Alina Branişte - Oţelul galaţi - 190
4. Roxana Cherăscu - Rulmentul Braşov - 142
5. Andreea Marin - HCM Roman - 137
6. Ramona Czeczi - HC Zalău - 132
7. Mihaela Tivadar - Jolidon Cluj - 123
8. Mirabela Toma - Urban Braşov - 120
9-11. Ionela Stanca - Oltchim - 115
Elena Bădeanu - HC Zalău - 115
Anca Ionescu - HCM Buzău - 115

Cupa se dispută la Bacău

Federaţia Română de Handbal va organiza în acest sezon şi a doua competiţie internă, Cupa României. Oltchim Râmnicu Vâlcea a cucerit până acum 13 astfel de trofee şi vrea să îşi treacă în cont şi cupa cu numărul 14, după turneul care va avea loc la Bacău. Meciurile vor avea loc în perioada 19-22 mai şi se va juca în system turneu, cu meciuri eliminatorii. Vor participa echipele clasate pe primele 8 locuri în clasamentul final al Ligii Naţionale: Oltchim, "U" Jolidon Cluj, CSM Bucureşti, HC Zalău, HCM Roman, HCM Ştiinţa Baia Mare, Dunărea Brăila şi Oţelul Galaţi. Au drept departicipare sportivele şi oficialii acreditaţi pentru Liga Naţionala, cerinţele de participare fiind cele cuprinse în Regulamentul Ligii Naţionale 2010 - 2011. Şedinta tehnică va avea loc în data de 19.05.'11 ora 12:00 la Sala Sporturilor din localitate. Daca la încheierea timpului regulamentar de joc rezultatul este egal, se vor executa alternativ câte 5 aruncări de la 7 metri. învingătoarea finalei, va fi declarată câştigătoarea Cupei României, ediţia 2011 şi se va putea înscrie în Cupa Cupelor. Toate cheltuielile vor fi suportate, proporţional cu numărul de jocuri disputate, de către echipele participante: transport, cazare şi masă pentru oficiali, chirie sală, asistenţă medicală (ambulantă) şi barem arbitraj. " Oltchim îşi doreşte câştigarea Cupei României. este bine că s-a decis că această competiţie să se organizeze din nou şi cred că şi siustemul de desfăşurare este unul inspirat.", ne-a declarat preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru.

Se va juca în sistem turneu după următorul program:

Oltchim - Ştiinţa Baia Mare
Universitatea Cluj - Dunărea Brăila
CSM Bucureşti - Oţelul Galaţi
HCM Zalău - HCM Roman

Câştigătoarele vor disputa semifinalele, învinsele vor părăsi competiţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe