|vineri, octombrie 30, 2020
  • Follow Us!

Finanţele Publice îi execută silit mansarda liberalului Bogdan Pistol 

• În contul unor datorii neplătite de firma Bocris Impex SRL,

Finanţele Publice îi execută silit mansarda liberalului Bogdan Pistol

Afacerile politicianului liberal Bogdan Pistol au ajuns la pământ. De peste trei ani, fostul candidat la Primăria Râmnicului nu a mai găsit nici un contract gras cu vreo primărie sau instituţie de stat la care să execute, prin intremediul firmei Bocris Impex SRL Râmnicu Vâlcea, tot felul de lucrări. Culmea, perioada grea a tânărului politician coincide cu părăsirea de către liberali a guvernării….

Astfel, se demonstrează că liberalul Bogdan Pistol a avut afaceri strălucite exact în perioada când fostul premier Călin Popescu Tăriceanu conducea Guvernul, iar acum, odată lovit de rigorile economiei de piaţă, tânărul Pistol dovedeşte că nu mai poate să se descurce.

Spre exemplu, să luăm ca termen de comparaţie, anii 2008 şi anii 2009 (în ultimul an liberalii nu mai erau la putere): potrivit situaţiilor financiare depuse la Ministerul de Finanţe, firma Bocris Impex SRL a avut în 2008 o cifră de afaceri de circa 2,2 milioane lei (530.000 euro), venituri totale de tot cam atât şi un profit de circa 116.000 lei (27.000 euro). În schimb, în 2009, firma lui Bogdan Pistol şi a lui Cristi Eftimie a ajuns la o cifră de afaceri ce nu a depăşit 500.000 lei (120.000 euro), un profit de circa 12.000 lei şi datorii totale de 424.000 lei, toate „realizate” cu doar patru salariaţi.

Şi parcă toate acestea n-ar fi de ajuns, Finanţele Publice au decis zilele trecute să execute silit unele bunuri din patrimoniul Bocris Impex SRL, în contul datoriilor neplătite către bugetul de stat şi către unele bănci comerciale. Astfel, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza în data de 15 aprilie 2011 prima licitaţie publică pentru vânzarea bunurilor imobile sechestrate aparţinând debitorului SC Bocris Impex SRL în dosarul de executare nr. B 398. Deocamdată, Finanţele Publice şi-au oprit „atenţia” spre apartamentul de la mansardă, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, în suprafaţă de circa 60 mp. Preţul de pornire al licitaţiei va fi de 111.000 lei. Trebuie să mai precizăm că asupra bunului care face obiectul publicaţiei de vânzare sunt înregistrate privilegii ale UniCredit Ţiriac Bank – Sucursala Râmnicu Vâlcea.

Bogdan Pistol nu şi-a mai făcut „vilă”… pe bloc

În urmă cu doi ani, Bogdan Pistol şi Cristian Eftimie au depus actele pentru ca Primăria Râmnicului să elibereze autorizaţia de construire (poziţia 83/iunie 2009) a unei mansarde etajate pe acoperişul blocului S5, scara D, pe strada Gib Mihăescu. Beneficiarii investiţiei trebuiau să fie chiar Bogdan Pistol şi Cristian Eftimie, iar executantul lucrării era firesc firma Bocris Impex SRL.

Tinerii oameni de afaceri Bogdan Pistol şi Cristian Eftimie urmau să aibă în final câte o mansardă etajată cu o suprafaţă desfăşurată de 150 metri pătraţi fiecare. Numai că, din cauza crizei financiare, nici până astăzi nu s-au început lucrările la mansarda de de la blocul S5….

Bogdan Pistol şi Cristian Eftimie sunt doi tineri oameni de afaceri, membri în conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL) Vâlcea, parteneri la partidele de tenis de câmp jucate la Govora şi asociaţi în cadrul firmei Bocris Impex SRL Râmnicu Vâlcea. La mijlocul anului 2008, Bogdan Pistol a încercat să-l detroneze pe fostul primar Mircia Gutău, încercare fără sorţi de izbândă. După aceste eşec, tânărul politician s-a reîntors în zona afacerilor, cu predilecţie spre zona lucrărilor de renovare şi consolidare a clădirilor de şcoli din Vâlcea. Succesul a venit pe bandă rulantă, având în vedere că fostul guvern liberal finanţa cu multe miliarde de lei aceste obiective de investiţii. După ianuarie 2009 – atunci când Guvernul PSD – PD-L a preluat frâiele acestei ţări -, Bogdan Pistol şi-a îndreptat atenţia spre zona privată de beneficiari, renunţând temporar la afacerile bănoase cu statul.

(P.C.)

Leave a Response