Cum ar putea rămâne profesorul Buican doar un maimuţoi politic

vineri, 29 aprilie 2011

Cum ar putea rămâne profesorul Buican doar un maimuţoi politic
 Fostul ţărănist Buican, astăzi liberal, a reuşit o performanţă de care nimeni nu-l credea în stare: a distrus tot ceea ce construise cu migală şi impetuozitate Emilian Frâncu, fostul preşedinte al PNL Vâlcea, adică o organizaţie liberală suficient de puternică, capabilă să obţină treizeci de primari şi sute de posturi în consiliile locale  Astăzi, la o analiză atentă, nu se mai vede câţi primari liberali mai sunt în PNL, cu adevărat. Despre mulţi am auzit că au trecut deja cu arme şi bagaje la PDL, dar şi la PSD. De ce ar migra un penelist la PSD? Răspunsul e simplu, el vine din strategia şi imaginea liderilor de la centru, adică de la Râmnic, unde eforturile făcute prin şedinţele de la Partid, dar mai ales, de la Umbreluţe, nu se văd. Ceea ce observă unii primari liberali este construcţia unui fief al deputatului Buican în Nord, un fel de rezistenţă din munţi, un fel de izmăneală, căci despre sumanele negre nu poate fi vorba, de negru poate fi vorba doar la curul unora dintre liberali, încă în libertate. Din acel centru de comandă din Ţara Loviştei crede Buican că va veni Victoria

PNL, uitând că Posada e posibilă doar o singură dată, iar vremea lui Carol Robert de Anjou a trecut şi ea, ca să nu mai vorbim despre metodele absolut feudale folosite, total inadecvate în politica vremurilor noastre. Buican e un intelectual, dar asta nu-l împiedică să fie un obtuz în politică, un mălaimare, un moft al cuiva hotărât să distrugă idea de liberalism şi s-o înlocuiască cu o maşină de făcut bani în vremuri de criză. Cineva din PNL mi-a mărturisit că acest om nu iubeşte deloc nici PNL, nici liberalismul, cum se iubeşte pe sine. Pentru imaginea sa (de Frankenstein, comenta altcineva…) Buican sacrifică partidul Brătienilor. El se crede, pe unii i-a şi convins, un mare strateg, un Alexandru cel Mare, un ins capabil să conducă un judeţ, deşi nu a reuşit să conducă bine nici automatele cu lapte din pieţe. Iluzia acestui om şi a echipei din jurul lui este că vor putea accede la putere judeţeană, pentru că li se cuvine. Din acestă convigere vine încercarea penibilă a echipei lui Buican de a-l înlătura pe Ion Cîlea de la candidatura la şefia judeţului. Toţi aceia care cred că Buican e mai bun decât Cîlea o fac din raţiuni de gaşcă de partid, nu din considerente profesionale. Judeţul nu poate fi condus de un om care nu a condus în viaţa lui nimic, poate doar maşinile scumpe din dotarea familiei. Judeţul nu poate fi lăsat pe mâna unui om care a ratat şansa unui partid glorios, cum este PNL, de a ajunge la puterea pe care o merită şi pe care o aşteaptă alegătorii.
Buican e un băiat bun, dar locul lui este la catedră, pentru că faţa lui este convingătoare doar pentru copii.
În politică e nevoie de mult mai multe calităţi pe care deputatul Buican nu le are. Dacă se întoarce la catredră, Buican e salvat. Dacă nu, s-ar putea ca istoria să-l reţină doar ca pe un maimuţoi politic.
Silviu Popescu (www.ramnic.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe