Sparle si soparle

duminică, 13 martie 2011

Sparle si soparle

• Cei de la revista „Kamikaze" fac mişto de clădirea Bibliotecii Judeţene Vâlcea (copiată după proiectul din Piteşti): „Obiectul (biblioteca - n.r.) nu este nici zburătoare, nici neidentificat, deşi orice ufolog care se respectă ar putea proba lejer contrariul. Lorin Fortuna, bunăoară, ne-ar putea demonstra, citând stenograme cosmice, că această clădire adăposteşte o lucrare nuvelistică «ecştraterestră»: La vulturieni, de Gala Galaxion. Până când Guvernul, Armata şi masoneria vor recunoaşte adevărul, noi vom merge pe datele oficiale: clădirea este doar Biblioteca Judeţeană din Vâlcea. E drept că zona frontală, din sticlă, a clădirilor aduce cu şasiul navetei Enterprise, însă mecanicii auto de la FBI şi arhitecţii de la Cape Canaveral ne-au asigurat că la mijloc e doar o coincidenţă. Hai, şi-un pic de chicioşenie".

• Patronul de „carton" de la Vilcart Călimăneşti, Dumitru Tărăşenie, şi-a făcut nişte calcule greşite atunci când s-a gândit să negocieze cu PNL-ul în vederea intrării în acest partid. Spunem asta pentru că protocolul USL-aşilor, dintre PSD şi PNL, prevede foarte clar că este interzisă migraţia membrilor între cele două partide. Astfel că lui Tărăşenie nu-i mai rămâne de ales decât PDL, PRM sau pe la „Verzi"....

• Cei mai mulţi dintre comercianţii din pieţele şi bazarurile din municipiul Râmnicu Vâlcea nu prea pot justifica cu acte contabile provenienţa mărfurilor pe care le comercializează. În acest timp, unii dintre comisarii Gărzii Financiare Vâlcea prosperă. Păi să-i spună lui Mutu, domn comisar cu „sediul" pe strada Col. Bădescu, că şi-a construit palatul cu trei etaje cu salariul de la Gardă. Nici ceilalţi comisari nu sunt mai sărăcuţi. Chiar aşa, pe aceşti domni cine-i controlează?

• Comisarul şef Eugen Neaţă, fostul inspector şef al IPJ Vâlcea, a dat cu subsemnatul la DNA în cazul „Trancă-şpagă-Ciogescu". Procurorii s-au dovedit şi în acest caz foarte persuasivi. Neaţă le-a mărturisit magistraţilor de la DNA... adevărul gol-goluţ. Adevăr care-l pune, din nou, în poziţie de „ofsaid" pe fostul procuror şef al judeţului Vâlcea, Teodor Trancă. Deh, ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte... Ne va spune musiu Trancă continuarea!

• Punem o întrebare „nevinovată" actualei conduceri de la APIA Vâlcea: cum poate un angajat al acestei instituţii (pe numele său Victor Popescu) să se ducă hai-hui prin judeţ, să împartă flori „liberale" de 1 şi 8 martie, având în vedere că zilele respective erau în cursul săptămânii, în timpul programului de lucru?

• Liberalii îşi împart funcţii pe... hârtie. Duminică, 13 martie, Delegaţia Permanentă a PNL Vâlcea a validat candidatura senatorului Emilian Frâncu, preşedintele organizaţiei municipale, la funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu aceeaşi ocazie a fost validată şi candidatura deputatului Cristian Buican, preşedintele organizaţiei judeţene, la funcţia de preşudinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Conform prevederilor protocolului Uniunii Social - Liberale, începând din luna mai se vor realiza sondaje de opinie de către două instituţii specializate agreate de Alianţa de Centru Dreapta PNL - PC, pe de o parte şi PSD, de cealaltă parte, în urma cărora vor fi stabiliţi candidaţii comuni ai USL pentru funcţiile amintite, dar şi pentru listele comune cu candidaţi pentru CJ şi CL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe