Antrenoarea Oltchim-ului, Anja Andersen, încolţită

miercuri, 16 februarie 2011

Antrenoarea Oltchim-ului, Anja Andersen, încolţită

• mutarea Oltchimului de pe banca tehnică a fost elogiată la început • daneza primeşte acum critici din toate părţile

În momentul în care a fost adusă la Râmnicu Vâlcea, ca antrenor principal al Oltchimului, Anja Andersen a primit laude din toate părţile. Tehnicieni, preşedinţi de cluburi, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, toţi au considerat că este o lovitură de imagine mare şi că daneza va aduce în România un stil nou, modern. Mai mult decât atât, mulţi oameni de handbal anticipau faptul că Andersen va ajunge în curând şi selecţionerul echipei naţionale feminine, acolo unde-l va înlocui în funcţie pe actualul antrenor, Radu Voina. După numai o înfrângere, 25-26 la Navarra, cu Itxako, Anja este atacată din toate părţile şi este interesant dacă va rezista acestei presiuni.

Tadici, liderul contestatarilor

Singurul consecvent a fost fostul selecţioner şi antrenor al Oltchimului, Gheorghe Tadici. Acesta nu s-a entuziasmat încă de la început şi a spus că străinii sunt priviţi ca nişte profeţi în România. „Nu prea am înţeles mare lucru din meciul de la Navarra, am văzut nişte posturi noi în echipă, jucătoare reprofilate numai în două zile. Străinii când vin în ţară îi facem profeţi, dar nu este chiar aşa, ci dimpotrivă. Să nu se uite că aceste jucătoare au ajuns la un anumit nivel datorită antrenorilor români, care le-au format şi instruit. Şi sunt cu atât mai valoroase, având în vedere că au fost nevoite să joace pe posturi inedite." La doau câteva zile distanţă de această declaraţie, Tadici a ironizat-o pe Anja în timpul unui meci de campionat cu CSM Bucureşti. Antrenorul de la Zalău a trimis cea mai scundă jucătoare de pe teren să apere la o fază a bucureştencelor şi portarul a jucat timp de minute bune pe postul de pivot, cu trimitere la antrenorul Oltchimului care le schimbă posturile jucătoarelor. „Am observat că handbalistele de la CSM aruncă în special pe jos şi din această cauză cea mai scundă jucătoare a fost folosită pe postul de portar.".

Voina e îngrijorat

Selecţionerul Radu Voina a salutat numirea Anjei la Oltchim dar după înfrângerea de la Navarra şi-a schimbat radical poziţia. Voina s-a declarat îngrijorat de forma slabă a chimistelor şi în specil de cea a Cristinei Neagu, cea care a marcat un singur gol în precedentele două partide de Liga Campionilor. „Sunt sigur că îşi vor reveni", a fost concluzia lui Voina. Şi preşedintele FEH, Cristian Gaţu, a acuzat desele experimentepe care le face Anja la Oltchim. În replică, Andersen s-a declarat surprinsă de poziţia preşedintelui, care în trecut a ofertat-o pentru banca tehnică a naţionalei feminine.

„O luăm pas cu pas, în maximum şase luni echipa va juca alt handbal"

Anja Andersen programase revenirea la Râmnicu Vâlcea pentru ziua de joi. Înfrângerea dela Navarra şi criticile de care a avut parte în ultima perioadă i-au scurtat şederea în Danemarca şi nordica s-a întors în România marţi. Seara a şi condus un antrenament al chimistelor pe care a încercat să-l facă interesant. Vâlcencele au început cu o partidă de fotbal jucată cu două mingi, au continuat cu un alt meci de fotbal la porţi mici şi apoi au lucrat tactic,mai bine de ooră şi jumătate. Singura care s-a antrenat separat a fost interul Adina Meiroşu, handbalistă care s-a accidentat la genunchi în timpul meciului cu Buducnost Podgorica şi care a ratat întâlnirea de la Navarra. La finalul şedinţei de pregătire, Anja a declarat că Oltchim va juca un handbal de calitate în maximum şase luni: „Aici la Oltchim jucătoarele s-au obişnuit să joace un handbal identic. Mereu, mereu, mereu, nimic schimbat. Am luat-o treptat,pas cu pas şi în maximum şase luni Oltchim va juca handbalul viitorului. Echipa are mare potenţial şi în sezonul viitor este favorită la câştigarea Ligii Campionilor. Asta nu înseamnă că nu ne batem şi în acest sezon." Anja a împlinit marţi 42 de ani şi a primit din partea handbalistelor un căţeluş şi o inimă, ambele din pluş, plus multe flori. „Cel mai frumos cadou este că antrenez pe Oltchim", a spus daneza.

Victorie obligatorie cu Ljubljana

Duminică, de la ora 18.00, Oltchim continuă seria meciurilor din Liga Campionilor. Elevele Anjei Andersen joacă pe propriul teren cu slovenele de la Krim Ljubljana și numai un succes le menține în lupta pentru calificare. Cele două formații sunt la egalitate aproape perfectă, cu două puncte la activ fiecare. Krim are un golaveraj pozitiv de plus un gol, în timp ce vâlcencele au marcat 46 de goluri și au primit tot atâtea. În cealaltă partidă a grupei, Buducnost Podgorica se deplasează la Navarra, pentru meciul cu Itxako Estella și este favorită la victorie. Dacă se vor impune, campioanele din Muntenegru devin mari favorite la câșltigarea grupei semifinale.

Rezultate:

Itxako - Oltchim 26-25
Buducnost - Krim 32-29

Clasament:

1. Buducnost 2 1 0 1 52-50 0
2. Krim Lujbljana 2 1 0 1 59-58 2
3. Oltchim 2 1 0 1 46-46 2
4. Itxako 2 1 0 1 52-55 2
 
Etapa a III-a

Oltchim - Krim
Itxako - Buducnost
 
Etapa a IV-a:

Krim - Buducnost
Oltchim - Itxako

Etapa a V-a:

Itxako - Krim
Buducnost - Oltchim

Etapa a VI-a:

Krim - Oltchim
Buducnost - Itxako

Fotbal, Liga a II-a
Vâlcenii se întorc din Antalya

Fotbaliştii de la CS Municipal şi-au încheiat stagiul de pregătire centralizat din staţiunea turcă Antalya şi se vor întoarce la Râmnicu Vâlcea în cursul zilei de astăzi. Elevii lui Tudor au jucat patru partide amicale şi au avut parte de cele mai bune condiţii de pregătire, la temperaturi rezonabile faţă de frigul din ţară. Nu este exclus ca oltenii să mai facă un cantonament montan în România până la startul returului de campionat. CS municipal va avea ca obiectiv evitarea retrogradării din Liga a II-a dar nu este exclus să se poate implica în lupta pentru promovare în cazul înm care vor avea un start fericit în care să lege 3, 4 victorii consecutive. Faţă de prima parte a campionatului, lotul formaţiei vâlcene nu a suferit foarte multe modificări. A plecat portarul Laurenţiu Brănescu, cel care a semnat un contract cu formaţia Juventus Torino. La capitolul veniri putem consemna „repatrierea" vâlceanului Dorin Rădoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe