Suspect de proxenetism, reţinut de poliţişti

duminică, 30 ianuarie 2011

Suspect de proxenetism, reţinut de poliţişti

Poliţiştii din Drăgăşani au reuşit prinderea în flagrant şi reţinerea unui suspect de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, precum şi a persoanei care practica prostituţia la îndemnul acestuia. Astfel, în noaptea de 27 ianuarie 2011, în urma unei acţiuni organizate în municipiul Drăgăşani, poliţiştii l-au reţinut pe A.C, de 29 de ani, din comuna Strejeşti, judeţul Olt, care primise de la două persoane suma de 100 de lei în schimbul căreia, cu înlesnirea sa, numita D.M., de 19 ani, din Drăgăşani, urma să întreţină cu cei doi raporturi sexuale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări faţă de bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, iar faţă de tânăra trimisă „la produs" pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, fapte prevăzute de articolele 329 al.1 şi 328 din Codul Penal. Băbatul a fost reţinut de anchetatori pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe