Numărul celor care primesc pensie de la stat îl depăşeşte cu mult pe cel al angajaţilor care plătesc cotizaţii.

miercuri, 12 ianuarie 2011

La Vâlcea, 76.616 de angajaţi susţin 125.00 de pensionari

Numărul celor care primesc pensie de la stat îl depăşeşte cu mult pe cel al angajaţilor care plătesc cotizaţii

Vâlcea se află pe locul 14 în ţară în ceea ce priveşte deficitul la bugetul de pensii, judeţul apelând frecvent la ajutorul statului pentru plata pensiilor.

Potrivit unei statistici dată publicităţii recent de Institutul Naţional de Statistică, Vâlcea se află pe locul 14 în ţară în ceea ce priveşte deficitul la bugetul de pensii. Datele INS arată că în judeţ există 104 346 de pensionari ce, teoretic, ar trebui să fie susţinuţi financiar de cei 76 616 angajaţi ce cotizează lunar la bugetul asigurărilor sociale. Pentru plata pensiilor se cheltuieşte lunar 70,22 de milioane de lei, în condiţiile în care, potrivit datelor INS, Casa Judeţean de Pensii poate acoperii din contribuţiile angajaţilor numai 26,5 milioane de lei. Aceeaşi statistică arată că restul banilor vin din bugetul naţional al asigurărilor sociale. Deficitul este astfel de 62% din bugetul total necesar. Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea susţine însă că, faţă de alte judeţe, Vâlcea stă destul de bine. „Nu suntem atât de jos pentru că la noi se face colectarea foarte strictă a contribuţiilor. De aceea, reuşim să strângem banii pentru buget. Evident că există o diferenţă mare între pensionari şi muncitori, de aceea apelăm la bugetul de stat", explică Andreescu. Şeful casei de pensii mai susţine că cifra reală a celor care primesc pensii de la stat este de 125.000 de vâlceni, aici fiind incluse şi persoanele care primesc îndemnizaţii speciale acordate de diferite legi.

Pensionările anticipate îngroaşă statistica 
Deblocarea pensionarilor anticipate va aduce anul acesta un nou val de muncitori ce se vor retrage din activitate, spun specialiştii. La Vâlcea numărul solicitărilor de pensionare anticipată se menţine în previziuni, susţine şeful Casei de Pensii. „Zilnic sunt 10 - 12 persoane care îşi depun documentele la instituţie", explică Andreescu.
Salariu mic, contribuţie pe măsură 
Sumele mici strânse la bugetul asigurărilor sociale sunt explicate de o altă statistică a INS. Potrivit acesteia, în Vâlcea, salariu mediu brut este de 1128 de lei, în scădere faţă de anul trecut. Din aceste câştiguri mici, angajaţii trebuie să cotizeze la bugetul pensiilor. (www.adevarul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe