AVERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI (III)

miercuri, 12 ianuarie 2011

AVERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI (III)

Nicu Trandafir

La finele anului trecut, consilierii judeţeni din Vâlcea au depus noile declaraţii de avere şi interese elaborate conform prevederilor Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, iar aceste declaraţii au fost postate pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea.

• Remus Petrescu (PDL) este unic asociat la societatea Modarem SRL, iar, ca proprietăţi, deţine două terenuri intravilane în Râmnicu Vâlcea în suprafaţă totală de peste 2.100 mp şi o casă de locuit tot în Râmnicu Vâlcea de peste 100 mp. Remus Petrescu nu are maşini, obiecte de valoare, conturi la bănci sau datorii, dar în 2009 a trebuit să se mulţumească cu venituri doar de 6.669 lei, din funcţia de director la o societate comercială.

• Constantin Pîrvu (PSD) are trei terenuri în comuna Budeşti în suprafaţă totală de circa 3.000 mp şi o casă tot în Budeşti de peste 200 mp. Constantin Pîrvu mai deţine o maşină Hyundai Tucson, o autoutilitară Ford Courier şi un depozit bancar la BCR Vâlcea de 25.000 lei deschis în 2006. Tot la BCR Vâlcea, acesta are un credit contractat de 8.000 euro, iar în 2009 a câştigat în total circa 46.000 lei: de la Foraj Sonde, CNSLR Frăţia Vâlcea, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

• Mircea Poenaru (PNL) este acţionar, asociat sau administrator la patru firme: Poesit SRL, Pogicor SRL, USG şi Vel Pitar SA. În 1996, Mircea Poenaru a primit o moştenire de peste 35.000 mp de teren în comuna Goleşti, iar în 2001 şi-a cumpărat un teren de 618 mp în Râmnicu Vâlcea. Tot Mircea Poenaru mai deţine un apartament de 68 mp în Râmnicu Vâlcea, o casă în Goleşti şi o maşină Skoda Octavia. La bănci, Mircea Poenaru a reuşit să adune o sumă frumuşică: 138.000 lei. De la SC Hidroelectrica SA şi de la CJ Vâlcea, Mircea Poenaru a adunat în 2009 o sumă totală de circa 49.000 lei.

• Eugenia Popa (PNL) nu are terenuri, dar are două apartamente - în Călimăneşti şi Bucureşti -, două maşini (Skoda Fabia şi BMW), iar la Trezoreria Statului are un cont de 102.000 lei. Din salariul de profesor şi de la CJ Vâlcea, Eugenia Popa a ridicat în 2009 o sumă totală de peste 61.000 lei.

• Ion Popescu (PNL) este asociat şi administrator la două firme: Pinforest SRL Prundeni şi Eurofond Proiecte SRL Prundeni, iar la SC Elinvest SRL deţine funcţia de director executiv. Ion Popescu deţine patru terenuri, din care trei în Prundeni în suprafaţă totală de circa 27.000 mp, şi unul în judeţul Constanţa de 1.000 mp. Tot Ion Popescu mai deţine în proprietate o casă de 250 mp în Prundeni şi o casă de 180 mp în Tuzla, judeţul Constanţa. Ion Popescu mai are bijuterii de 6.500 euro, dar are şi datorii la bănci sau persoane fizice de 100.000 lei, 20.000 de dolari şi 10.000 euro. De la ADS Vâlcea, Ion Popescu a ridicat în numai cinci luni din 2010 o sumă de 88.000 lei, inclusiv salariul compensator pe doi ani.

• Victor Popescu (PNL) nu are firme, terenuri sau locuinţe în proprietate, dar are o maşină Wolksvagen Passat şi un depozit bancar la Alpha Bank de 190.000 lei deschis în 2010. Tot Victor Popescu spune că are o datorie din 2008 de 10.000 euro către Cristina Lumineanu, iar de la OJPDRP Vâlcea şi CJ Vâlcea a ridicat în 2009 o sumă totală de circa 43.000 lei.

• Constantin Rădulescu (PSD) are un teren de 1500 mp în Mihăeşti pe care a construit o casă de 53 mp. Tot el mai spune că deţine un apartament în Râmnicu Vâlcea de 58 mp, două maşini (Dacia Logan şi Matiz), iar de la Banca Transilvania a luat un credit pe 30 de ani de 110.000 lei. De la Servcet, CJ Vâlcea şi CAS Vâlcea, Costi Rădulescu a încasat în 2009 o sumă totală de 90.000 lei.

• Aurel Simion (PDL) este administrator sau asociat la Avi-Giis SRL şi Vilforest SRL, iar ca proprietăţi deţine trei terenuri în Bujoreni şi Horezu, în suprafaţă totală de 3.000 mp, o casă în Bujoreni şi un apartament în Bucureşti. Tot Aurel Simion spune că are bijuterii şi tablouri de 25.000 euro, două conturi la BRD Vâlcea - de 70.000 lei şi 21.000 euro - şi datorii de 20.000 euro către o persoană fizică. În 2009, Aurel Simion a încasat peste 76.000 lei: de la Avi-Giis SRL, APIA Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

• Nicu Spiridon (PSD) are un teren de 1200 mp în Vlădeşti, o casă de 130 mp tot în aceiaşi localitate şi o maşină Citroen C5 din 2004. Nicu Spiridon nu are datorii sau conturi la bănci, dar în 2009 a ridicat de la SC Bere Alutus SA şi OCPI Vâlcea o sumă totală de 100.000 lei.

• Dumitru Tărăşenie este asociat şi administrator la Vilcart SRL Călimăneşti şi are cinci terenuri: două în Berislăveşti (de 38.000 mp), două în Călimăneşti (de 2.800 mp) şi unul în Râmnicu Vâlcea (de 615 mp). Tot Dumitru Tărăşenie are trei case de locuit - în Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti şi Berislăveşti - şi un apartament în Râmnicu Vâlcea. De la BRD Vâlcea, Dumitru Tărăşenie a contractat în 2008 un credit 250.000 euro, iar în 2009, din poziţia de administrator la SC Vilcart SRL, a câştigat o sumă totală de 75.000 lei.

• Gheorghe Vieru (PDL) are două terenuri, în Drăgăşani şi Verguleasa-Olt, în suprafaţă totală de 57.000 mp, o casă de locuit în Drăgăşani de 176 mp şi o maşină Seat Cordoba din 2007. Gheorghe Vieru a luat un credit de 15.000 euro de la BCR Vâlcea, iar de la Şcoala Tudor Vladimirescu Drăgăşani, Consiliul Judeţean Vâlcea şi din „valorificarea produselor agricole", acesta a încasat în 2009 o sumă totală de circa 50.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe