Şi Goranu e un cartier al Râmnicului!

miercuri, 1 decembrie 2010

Şi Goranu e un cartier al Râmnicului!

Sâmbătă 27 noiembrie 2010, senatorul liberal Emilian Frîncu a vizitat câteva familii din cartierul Goranu şi a stat de vorbă cu locuitorii din această zonă.

„Sunt oripilat de faptul că o mare parte a populaţiei acestui cartier care aparţine oraşului meu de suflet, trăieşte din păcate la nivelul de civilizaţie din anii 80, atunci când Goranu era una din comunele judeţului Vâlcea în timp ce edilii pun în centrul oraşului borduri de granit, pavele din acelaşi material şi confecţionează sensuri giratorii de miliarde de lei " a spus senatorul liberal.

Emilian Frîncu consideră că multe din problemele locuitorilor acestei zone ar trebui să reprezinte o prioritate pentru municipalitate cum ar fi de exemplu, consolidarea de urgenţă a podului de peste fosta cale ferată Rm. Vâlcea -Vâlcele care are fisuri foarte mari şi care se poate prăbuşi în orice moment odată cu unul dintre autovehicolele care circulă pe acest traseu. Spaţiul de sub acest pod a devenit un adevărat focar de infecţie datorită animalelor moarte aruncate şi a grămezilor de gunoaie care se înmulţesc pe zi ce trece.

Probabil această situaţie se datorează şi faptului că în tot cartierul Goranu nu există nici un coş de gunoi montat în spaţiul public.

Despre canalizare în Goranu s-a vorbit foarte mult. Au fost făcute promisiuni din partea edililor în campaniile electorale.Cu toate acestea, la ora actuală reţeaua existentă pe o anumită porţiune din strada Ştaubing nu este funcţională iar despre extinderea ei nu mai vorbeşte nimeni.

O parte a cetăţenilor care s-au întâlnit cu senatorul liberal Emilian Frîncu sunt nemulţumiţi de faptul că doar în campaniile electorale văd prin carier pe aleşii locali, ocazie cu care fac promisiuni pe care le reiau la următoarele alegeri considerând că locuitorii acestei zone sunt doar votanţi şi plătitori de impozite care nu au alte drepturi şi nevoi. Ei se plâng de faptul că, datorită inexistenţei unui PUZ pentru cartierul Goranu sunt multe terenuri care nu au cale de acces şi pentru care plătesc totuşi impozit pentru categoria de teren intravilan-construcţii deşi nu-l pot folosi decât pentru a cultiva porumb.
Din informaţiile primite de la cetăţeni, reiese faptul că în documentele primăriei Râmnicului, strada Izlaz este o stradă asfaltată, în realitate nu există asfalt decât pe aproximativ 10 metri, iar strada Straubing este prevăzută cu rigole după cum reiese din aceleaşi statistici existente cu toate acestea, pe o distanţă de aproximativ 200 metri, în faţa gospodăriei cu nr. 241 nu există o astfel de amenajare. Senatorul Emilian Frîncu roagă primăria municipiului Rm.Vâlcea să rezolve problema acestor familii care se trezesc cu o mare cantitate de apă în curte de fiecare dată când cad precipitaţii mai abundente şi să clarifice problema asfaltului pe strada Izlaz.

În cartierul Goranul trăiesc aproximativ 3600 de oameni iar străzi importante ca Straubing şi Goranu nu beneficiază de trotuare pietonale şi locuitorii sunt nevoiţi să circule pe carosabil, viaţa fiindu-le pusă în pericol de circulaţia intensă din zonă. De asemenea, este inexplicabil cum la un număr aşa de mare de locuitori nu există un punct stabil al poliţiei comunitare mai ales că este mare nevoie de el pentru siguranţa unui cartier care are lumină stradală numai dacă proprietarii caselor mai pun câte un bec pe stâlpul din faţa porţii, iar spaţii care pot fi folosite în acest sens există nefiind necesare investiţii majore. 

Senatorul liberal Emilian Frâncu roagă municipalitatea să analizeze posibilitatea de înălţare a balustradei existente la podul de peste râul Olt, pentru că există pericolul căderii în gol a celor care traverseză podul şi mai ales a copiilor.
Emilian Frîncu este indignat că Poliţia Vâlcea nu a găsit nici până acum (sau nu vrea să găsească) vinovaţii de furtul vanelor daneze de la apă/canalizare care fac ca nivelul de calitate al lucrării să aibă de suferit. Îl roagă pe această cale pe noul comandant al IJP Vâlcea să reia cercetările pentru a se recupera paguba de miliarde de lei.

"Am constatat cu plăcere setea de cultură a locuitorilor cartierului Goranu, existenţa unei biblioteci destul de frecventată de către cetăţeni şi este dovada clară că aceşti oameni nu trebuie marginalizaţi de cei care vremelnic se află la cârma acestui oraş în care am crescut şi care este al meu şi al celor peste o sută de mii de suflete care îl iubesc la fel de mult ca şi mine, inclusiv a locuitorilor cartierului Goranu"a spus senatorul Emilian Frîncu la despărţirea de cetăţeni. Cu siguranţă , în calitatea pe care o are de senator al României, va reveni în acest cartier şi va asculta cu atenţie problemele oamenilor, probleme pe care le va prezenta celor care au responsabilitatea de a oferi populaţiei un trai decent, egal cu al tuturor cetăţenilor Uniunii Europene din care face parte şi România aşa cum Goranu face parte din municipiul Rm.Vâlcea.

Biroul de presă al
Oganizaţiei municipale PNL Rm .Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe