Primarul Sergiu Bogdan pregăteşte introducerea canalizării în trei sate

miercuri, 15 decembrie 2010

• În comuna Malaia,

Primarul Sergiu Bogdan pregăteşte introducerea canalizării în trei sate

Primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan (PSD), are în vedere demararea în 2011 a unei investiţii uriaşe pentru introducerea canalizării în satele Sălişte, Malaia şi Ciunget, fondurile de 5 milioane de euro urmând să fie alocate din bugetul local, de la Guvern, de la Consiliul Judeţean Vâlcea sau din programe cu finanţare europeană. Lucrurile însă nu sunt foarte uşoare, deoarece sistemul de amplasare al foselor septice şi al staţiilor de tratare e complicat; în zonă se află lacurile de acumulare. Totodată, primarul are în vedere şi întocmirea proiectului de alimentare cu apă a satului Ciunget, respectiv extinderea reţelei cu 3,5 kilometri.

Anul trecut, chiar dacă Guvernul şi Consiliul Judeţean Vâlcea au alocat puţine fonduri, primarul Sergiu Bogdan a reuşit să găsescă bani pentru demararea unor proiecte de mai mică anvergură. „S-a lucrat la podul de la Ciunget, am realizat studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu apă a satelor Ciunget şi Sălişte, am asfaltat unele porţiuni de drum din Malaia, am demarat lucrările de extindere a alimentării cu apă în cătunul Izvor, şi am extins reţeaua de energie electrică. Din păcate, Guvernul nu a alocat banii pentru construcţia bazei sportive, aşa cum s-a angajat prin Ordonanţa 7. De asemenea, am avut probleme la proiectul integrat cu finanţare europeană de 2,5 milioane euro, unde o firmă a contestat licitaţia, fapt ce va amâna începerea lucrării", ne-a mai declarat primarul din Malaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe