Primăriile PSD şi PDL au luat partea leului la împărţirea fondurilor pentru investiţii

miercuri, 1 decembrie 2010

• Liberalii au acuzat din nou conducerea CJ Vâlcea că alocă bani pe criterii politice

Primăriile PSD şi PDL au luat partea leului la împărţirea fondurilor pentru investiţii

• aproape jumătate din suma de 1,4 milioane lei a fost luată de trei primării conduse de PSD şi PDL: Călimăneşti, Băbeni şi Horezu

Multe discuţii aprinse au fost marţi, 30 noiembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea în jurul proiectului de hotărâre privind repartizarea unor sume din cota de 22% din impozitul pe venit în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală, unor primării din Vâlcea. Consilierii judeţeni de la PNL au acuzat din nou actuala conducere a Consiliului Judeţean că a făcut o împărţire a banilor pe criterii politice, în funcţie de culoarea politică a primarului din localitatea respectivă. Până la urmă, cu voturile doar ale consilierilor PSD şi PDL, propunerea de repartizare a sumei de 1,4 milioane lei către 26 de primării din Vâlcea a fost adoptată.

Astfel, suma de 1,4 milioane lei a fost repartizată pe următoarele „culori politice": Alunu PNL (Reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea reţelei de iluminat public) - 20.000 lei; Buneşti PSD (Construcţie bază sportivă) - 40.000 lei; Bărbăteşti PSD (Bază sportivă multifuncţională) - 20.000 lei; Creţeni PSD (Pod din beton armat peste pârâul Năgrăpiţa, sat Streminoasa) - 20.000 lei, (Bază sportivă multifuncţională) - 20.000 lei; Făureşti PSD (Amenajare grădiniţă, sat Făureşti) - 30.000 lei, (Sediu primărie) - 20.000 lei; Fârtăţeşti PSD (Construire bază sportivă multifuncţională tip II în satul Dozeşti) - 30.000 lei; Galicea PNL (Construcţie sediu primărie) - 20.000 lei; Goleşti PDL (Construcţie pod peste pârâul Sâmnic, în punctul Valea Berii) - 50.000 lei; Ioneşti PSD (Reabilitare sistem încălzire Şcoala cu clasele I-VIII Marcea şi Grădiniţa Marcea, Şcoala cu clasele I-VIII Ioneşti, Şcoala cu clasele I-IV nr. 2 Ioneşti, Grădiniţa Foleşti) - 20.000 lei; Lădeşti PC (Anexă primărie, amenajare incintă) - 20.000 lei; Lăcusteni PSD (Sistem integrat de alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate) - 40.000 lei; Lungeşti PDL (Reabilitare şi modernizare cămin cultural) - 50.000 lei; Mateeşti PC (Reabilitare şcoală cu clasele I-VIII Mateeşti) - 20.000 lei; Mitrofani PNL (Bază sportivă multifuncţională tip II) - 20.000 lei;

Roeşti PSD (Introducerea reţelei de energie electrică trifazată ce alimentează pompele de căldură şi localul nou al Şcolii cu clasele I-VIII din punctul trafo Cueni până la localul nou cu o putere instalată de 50 kw/oră) - 20.000 lei; Scundu PSD (RK Şcoală coordonatoare cu clasele I-VIII Scundu) - 30.000 lei; Slătioara PSD (Extindere sediu primărie) - 30.000 lei; Suteşti PSD (Pod rutier peste râul Pesceana) - 80.000 lei; Stăneşti PNL (Prima înfiinţare a sistemului de canalizare menajeră) - 15.000 lei, (Extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Bărgăneşti şi Ciopoeşti şi înfiinţare sistem alimentare cu apă în satele Valea Lungă, Stăneşti, Cucueşti, Gărniceşti şi Suieşti) - 15.000 lei; Tomşani PSD (Reparaţii şi modernizare cămine culturale în satele Bogdăneşti, Tomşani şi Foleşti de Jos) - 40.000 lei; Valea Mare PSD (Construcţie sediu primărie) - 50.000 lei; Voiceşti PSD (Bază sportivă în comuna Voiceşti) - 50.000 lei; Băbeni PDL (Introducere apă şi canal pe străzile Serafimeşti şi Iacobeşti) - 120.000 lei; Călimăneşti PSD (Centru de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia Călimăneşti) - 316.000 lei; Horezu PDL (Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din oraşul Horezu) - 150.000 lei; Olăneşti PNL (Reabilitare străzile A.I. Cuza şi Carol Davilla) - 40.000 lei. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe