Lipsa microbuzelor şcolare încurajează abandonul şcolar

miercuri, 22 decembrie 2010

Lipsa microbuzelor şcolare încurajează abandonul şcolar

La Vâlcea, abandonul şcolar a ajuns la cote alarmante după ce mai multe şcoli s-au comasat, iar administraţiile locale din zonele respective nu au avut microbuze şcolare pentru a putea transporta elevii în condiţii de siguranţă. Potrivit şefei Inspectoratului Şcolar Vâlcea sunt n acest moment 25 de cereri pentru microbuze, prima aparţinând localităţii Sălătrucel, urmată de Fârtăţeşti şi Costeşti, dar s-a înregistrat şi o cerere de la directoarea Şcolii din Vlădeşti, unde a rămas o singură şcoală funcţională după comasare, cea din centrul loca¬lităţii. De patru ani, în comună sunt însă probleme cu transportul ele¬vilor, 26 de copii abandonând deja şcoala. Drumul dintre Vlădeşti şi satele Valea Ursului, Pleaşa şi Fundătură are 8 kilometri, dintre care doar doi sunt asfaltaţi.

O parte a acestui drum trece printr-o pădure, iar acum este aproape impracticabil din cauza precipitaţiilor. După ce ARR-ul a interzis folosirea microbuzului cel vechi, un Aro care se strica frecvent, acum copiii nu mai au cu ce merge la şcoală. Anul acesta administraţia locală a primit un microbuz de la Şcoala nr. 2, dar acesta nu este echipat pentru a transporta elevi, aşa că nu poate fi folosit. „Unde elevii parcurg mai mult de 10 kilometri pe picioare pentru a ajunge la şcoală. Facem eforturi deosebite pentru a rezolva această problemă. Am reuşit să finalizăm lista cu localităţile care au nevoie urgentă de un microbuz, iar acum lista se află pe masa ministrului", spune Gabriela Ene. O firmă de transport din Vâlcea se pare că este dispusă să doneze un autocar cu o capacitate de 50 de locuri pentru comuna Fârtăţeşti, iar Serviciul Român de Informaţii a donat un microbuz cu 30 de locuri.

Inspectorul general şcolar de la Vâlcea spune însă că nu poate face nimic pentru a-i determina pe primarii care au primit câte două microbuze să le doneze la localităţile are nu au un astfel de mijloc de transport. „Microbuzele şcolare sunt atribuite primăriilor prin ordin de ministru, iar primarii pot să facă ce doresc cu ele, noi nu îi putem obliga să le doneze altei primării", a spus Ene. Există însă şi primari care au dat dovadă de înţelegere, de exemplu primarul de la Pesceana i-a dat un microbuz celui de la Costeşti, în urma unui contract de comodat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe