Ion Matei şi Mircea Stănculescu, sau “miza şi complotul" în accepţiunea lui Mihai Persu

miercuri, 8 decembrie 2010

• Liderul PC Râmnicu Vâlcea se războieşte cu PSD şi cu... propriul partid

Ion Matei şi Mircea Stănculescu, sau „miza şi complotul" în accepţiunea lui Mihai Persu

Preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Conservator (PC) Râmnicu Vâlcea, Mihai Persu, s-a arătat extrem de nemulţumit de unele declaraţii publice ale omologului său de la PSD Râmnicu Vâlcea, Ion Matei, şi a ţinut să-l „taxeze" corespunzător în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată marţi, 7 decembrie 2010. „Domnul Matei a ţinut să-mi transmită, prin câteva emisiuni televizate, că nu pot ajunge la PSD, pentru că la vârf se mai şi munceşte, nu doar se vânează funcţii. Acest lucru mi-a provocat râsul. Nu eu sunt acela care am dorit funcţii în administraţie, nu eu am fost director la Ape, şi în ceea ce mă priveşte, colegii din partid - alţii decât Ion Matei - ştiu ce eforturi am depus şi cât am muncit.

În momentul în care s-a pus problema funcţiilor la deconcentrate am mers la preşedintele Ion Cîlea şi am spus că mă interesează ca o parte din membrii importanţi ai organizaţiei municipale să aibă funcţii pentru că, altfel, nu mai aveam cu cine lucra. Aceste atacuri ale domnului Matei nu ştiu de ce sunt cauzate, pe mine nu m-a interesat ce face PSD-ul din momentul în care am plecat de acolo. Vreau să-i spun lui Ion Matei să-şi facă sărbătorile liniştit pentru că, în nici un caz, nu se pune problema revenirii mele în PSD. În ceea ce priveşte capacitatea politică şi valoarea domniei sale, îl cunosc foarte bine şi am fost alături de el în campaniile electorale, iar Ion Matei nu reprezintă o miză pentru mine. Nu contest valoarea PSD-ului şi a celoralate partide importante, însă asta nu înseamnă că ne declarăm învinşi şi că nu vom duce lupta până la capăt", a spus printre altele Mihai Persu.

Nici Mircea Stănculescu, liderul PC Vâlcea, nu a scăpat de „mitraliera" lui Mihai Persu, acesta fiind de fapt criticat în lipsă pentru că în momentul conferinţei de presă, preşedintele conservatorilor vâlceni se afla plecat la Bucureşti. „Domnul Stănculescu a declarat de mai multe ori public că m-aş fi aflat în spatele unui complot. N-am înţeles însă la ce complot se referea, dar este o chestiune care, personal, mă deranjează. Nu voi face alte comentarii pentru că eu sunt obişnuit să-mi spăl rufele în familie. Însă, sunt nevoit să răspund la această acuză şi solicit public să prezinte dovezi că aş fi în spatele unui complot. Nu ne fac bine astfel de ieşiri publice pentru că putem fi catalogaţi ca fiind un partid neserios", a mai precizat Mihai Persu, liderul PC Râmnicu Vâlcea. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe