• Ce îi scrie o persoană cu handicap neuromotor grav primarului Rădulescu:
Fără nici un fel de comentariu redăm în integralitate o scrisoare adresată primarului municipiului Râmnicu Vâlcea de către un cetăţean al municipiului, persoană cu handicap neuromotor grav:
„Domnule primar Romeo Rădulescu, Vă rog să-mi spuneţi când se va incheia reabilitarea străzilor din municipiu. Sunt persoană cu handicap neuromotor grav şi tocmai am dat o groază de bani pe un scuter electric cu care nu am voie să circul decât pe trotuar şi să traversez carosabilul. Cum pot eu folosi acest mijloc de locomoţie în condiţiile actuale? Locuiesc în Zăvoi şi de luni bune la intersecţia Carol I cu Independenţei se tot sparge carosabilul, se astupă iar după câteva zile se sparge, culmea, în acelaşi loc.
Situaţia este aceeaşi în tot oraşul. Ce cap o fi gândit un astfel de plan de reabilitare? De ce nu v-aţi apucat de câte o arteră, pe rând, şi s-o fi terminat cap-coadă? De 4 luni dacă nu şi mai bine aţi decopertat trotuarele din zona centrală, distrugând rampele de acces pentru cei ca mine (care erau foarte bune!), aţi pus nişte borduri (băgate pe gât de Videanu, bag şi eu mâna-n foc!) şi apoi aţi lăsat-o baltă! Constat cu groază că aşa cum se prefigurează situaţia, pe noile rampe îmi va fi imposibil să urc şi să cobor.Dovada?
Rampele din zona Poştă-Telefoane care sunt imposbil de "surmontat" pentru scuterul meu, ce fac - mă dau jos, ridic pe braţe 60 de kilograme şi le trec dincolo? Până una alta vă anunţ că în deplasările mele cu scuterul nu mă voi feri să încalc regulile de circulaţie, abia aştept să fiu amendat de Poliţie pentru că după aceea vă voi da eu în judecată şi vă voi cere daune de n-o să le puteţi duce! Pentru ştiinţa dv. şi mai ales a Poliţiei Rutiere, vă pot spune că întotdeauna voi traversa Calea lui Traian prin faţa Bisericii "Sfânta Paraschiva" (acolo este singurul loc unde o pot face!), iar din Ştirbei Vodă şi până la Piaţă voi circula pe carosabil.
Dacă se va întâmpla să fiu spulberat de vreo maşină, mă veţi avea pe conştiinţă! Şi, la urma urmei, atâta pagubă, m-am săturat să trăiesc în ţara asta de doi bani, unde "nu sunt posibile decât două ipostaze ale existenţei umane: lichea ori câine bătut!" (Ernest Bernea), fiindcă pur şi simplu refuz să fiu ori una ori alta! Aici ne-aţi adus dv.- politicienii! S-auzim numai de bine! Cu stimă, Marian Pătraşcu “
Web Design by DowMedia