Vâlcea, în preferinţele turiştilor

duminică, 12 septembrie 2010

Vâlcea, în preferinţele turiştilor

Vâlcea este printre judeţele care se află în topul preferinţelor turiştilor, după Bucureşti şi staţiunile de pe litoral şi Valea Prahovei, dar este totuşi codaşă în privinţa numărului de turişti pe care reuşeşte să-i atragă, raportat la numărul de locuri de cazare disponibile. Bucureştiul conduce detaşat în topul cu cei mai mulţi turişti care s-au cazat în unităţile de primire turistică în perioada iunie 2009 - iunie 2010, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistic (INS). Astfel, într-un an, Capitala a fost vizitată de peste un milion de turişti, atât români, cât şi străini. Dacă facem însă o comparaţie între luna iunie a anului trecut şi cea din 2010, se observă o creştere a numărului de turişti, de la 82.592 în 2009, la 98.148 anul acesta.

Pe locul doi se află judeţul Constanţa, vizitat în perioada iunie 2009 - iunie 2010 de 986.106 turişti. Cel mai mare aflux de turişti a fost înregistrat în lunile iunie, iulie şi august 2009, cu un total al sosirilor de 132.989, respectiv 266.680 şi 278.659 turişti. În septembrie 2009 pe litoral au fost înregistrate puţin peste 60.000 de sosiri. O comparaţie însă a numărului de sosiri înregistrate în structurile de primire turistică arată că în luna iunie a acestui an, acestea s-au redus cu 22% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Locul trei este ocupat de judeţul Braşov, cu 489.472 turişti în acest an, iar Prahova este pe locul patru, urmat abia apoi de judeţele Sibiu, Cluj şi chiar Vâlcea şi Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe