Senatorul Frâncu, deranjat de gropile din oraş

miercuri, 29 septembrie 2010

Senatorul Frâncu, deranjat de gropile din oraş

Senatorul PNL Emilian Frâncu este deranjat de felul cum arată municipiul şi îi atrage atenţia primarului Rădulecu să acorde mai multă atenţie decongestionării traficului. Senatorul liberal crede că ar fi util să fie elaborat un nou Plan Urbanistic General. „Îl rog pe primar să facă ceva să descongestioneze traficul între Colegiul Naţional Alexandru Lahovari şi Liceul Economic. Nu cred că merită atâtea înjurături pe metrul pătrat câte primeşte în această perioadă şi atunci e bine să scape de acea zonă de energie negativă, care îl înconjoară tot timpul, din cauza blestemelor”, a recomandat parlamentarul.

Acesta a spus că nu a fost benefic pentru municipiu să înceapă lucrări pe prea multe străzi în acelaşi timp, astfel că tot traficul este dat peste cap. „În centru, femeile cad cu cărucioarele cu copii din cauză că s-au lăsat gropi şi denivelări peste tot. Deşi nu sunt vânător, nu sunt pescar, l-aş mai ruga pe primar să amenajeze cumva lacurile de pe raza Râmnicului, pentru că ar fi bine pentru pescuitul sportiv. Astfel de zone care ar putea să devină adevărate atracţii turistice.

Mă refer şi la faleza Olăneştiului, care din păcate a devenit un fel de groapă de gunoi”, crede Emilian Frâncu. Senatorul a adresat o interpelare şi către noul ministru al Turismului, Anca Boagiu, privind fluidizarea traficului pe Valea Oltului. „Având în vedere finalizarea studiului de trafic de pe DN7 (E81 – Valea Oltului) din care a rezultat faptul că această şosea naţională deţine recordul de tranzit în România, pe ea circulând în medie 30.000 de autovehicule pe zi, consider că orice guvern responsabil ar trebui să aibă drept prioritate rezolvarea cât mai rapidă a acestei situaţii.", a afirmat parlamentarul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe