Finanţarea proiectelor de infrastructură din mediul rural este în impas

miercuri, 8 septembrie 2010

Interpelare adresată de deputatul Vlădoiu primulu ministru

Finanţarea proiectelor de infrastructură din mediul rural este în impas

Deputatul PSD de Vâlcea, Aurel Vlădoiu, viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, i-a adresat recent primului-ministru al României, Emil Boc, o interpelare intitulată: „Proiectele din judeţul Vâlcea finanţate prin Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural este în impas“. În această interpelare, deputatul Vlădoiu arată că: „Pe seama Ordonanţei de Guvern 7 privind dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural s-au făcut, în multe comune din judeţul Vâlcea, lucrări de amploare.

La data de 31 decembrie 2009, producţia de construcţii-montaj realizată şi nedecontată la obiectivele de investiţii ce se derulează prin această Ordonanţă însumează peste 12.000 mii lei, constructorii sistând lucrările care aveau şi aşa termenele de finalizare depăşite. Mai multe, aceştia ameninţă beneficiarii, consiliile locale, cu recuperarea datoriilor pe cale legală, respectiv prin acţionarea în justiţie şi blocarea conturilor. Am să exemplific câteva lucrări: canalizare + poduri şi podeţe în comunele Buneşti (421.000 lei), Mateeşti (400.000 lei), Stoeneşti (2.352.000 lei), Vaideeni (3.370.000 lei); baze sportive în comunele Bărbăteşti (581.000 lei), Buneşti (866.000 lei), Costeşti (507.000 lei), Pietrari (832.000 lei), Slătioara (500.000 lei), Stroeşti (525.000 lei).

În concluzie, domnule prim-ministru, vă solicit să vă îndreptaţi serios atenţia asupra acestei probleme şi, prin autoritatea de care dispuneţi, să luaţi rapid măsurile ce se impun. Solicit răspuns scris şi oral.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe