Aurel Vlădoiu le-a cerut colegilor din conducerea centrală a PSD să sprijine aleşii locali

miercuri, 1 septembrie 2010

Aurel Vlădoiu le-a cerut colegilor din conducerea centrală a PSD să sprijine aleşii locali:

„Trebuie să ne zbatem pentru primari!”

În şedinţa de marţi a grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor, Aurel Vlădoiu a ridicat mai multe probleme în faţa conducerii partidului. În primul rând, parlamentarul vâlcean le-a cerut preşedintelui Victor Ponta şi celorlalţi colegi să militeze unitate, dar şi coerenţă în mesajele publice. „Le-am propus colegilor din PSD să stabilim mesaje clare pentru populaţie, coerente în toată ţara.

Astfel, parlamentarii noştri din fiecare judeţ trebuie să dezbată cu locuitorii din colegiile electorale, în fiecare săptămână, câte-o problemă. Oamenii trebuie să afle de la noi ce greşeli face Guvernul Boc-Băsescu în sănătate, în învăţământ, în justiţie şi ce soluţii propune PSD. Populaţia aşteaptă ca PSD să revină la guvernare, iar noi trebuie să fim pregătiţi”, declară Aurel Vlădoiu, viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor. Parlamentarul vâlcean a mai propus demararea demersurilor pentru schimbarea legii electorale privind înăsprirea pedepselor – care să culmineze cu închisoarea - pentru cei care fraudează sau cumpără voturi.

Un alt subiect adus în atenţia conducerii partidului de către Aurel Vlădoiu a fost legat de primarii PSD. Astfel, parlamentarul vâlcean le-a cerut lui Victor Ponta şi lui Liviu Dragnea să se implice serios în sprijinirea aleşilor locali ai PSD care au probleme din cauza slabelor alocări bugetare. „Există în Vâlcea destui primari care au fost daţi în judecată de constructori pentru lucrări executate pe seama Ordonanţei de Guvern  7 sau a Ordonanţei de Guvern 577 şi nedecontate. Ce vină au primarii PSD că «guvernarea portocalie» nu alocă bani pentru plata acestor lucrări? Noi, toţi parlamentarii PSD, trebuie să ne zbatem să-i ajutăm pe primari, care duc greul partidului”, a conchis Aurel Vlădoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe