Furt dintr-un magazin din oraşul Bălceşti

miercuri, 7 iulie 2010

Furt dintr-un magazin din oraşul Bălceşti

• sfaturi de la Poliţie pentru prevenirea şi combaterea furturilor

Marţi, 06.07.2010, Poliţia oraşului Bălceşti, a fost sesizată prin 112, de către numitul F.I., din comuna Ghioroiu, angajat al unei societăţi comerciale din oraşul Bălceşti, despre faptul că în noaptea de 5 spre 6 iulie 2010, persoane necunoscute au sustras mai multe piese şi unelte din incinta acestei societăţi. Deplasându-se la faţa locului, lucrători ai Poliţiei oraş Bălceşti, au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Se continuă cercetările de către lucrătorii Poliţiei oraşului Bălceşti în vederea identificării autorilor şi tragerea acestora la răspundere.

O preocupare permanentă a Poliţiei vâlcene o constituie prevenirea şi combaterea criminalităţii în general punându-se accent pe protecţia patrimoniului public şi privat. Pentru prevenirea şi combaterea furturilor din societăţi comerciale însă, se impune şi o mai mare implicare şi responsabilitate a administratorilor şi angajaţilor societăţilor comerciale pe linia cunoaşterii şi respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 reactualizata prin Legea nr.9/2007 privind paza bunurilor precum si adoptarea unui comportament antivictimal corespunzător.

În vederea prevenirii comiterii infracţiunilor de furt din societăţi comerciale, poliţia vâlceană vă recomandă: asiguraţi-vă magazinul cu un sistem viabil de alarmă, faceţi o investiţie dar descurajaţi hoţii; apelaţi la serviciile de pază şi intervenţie rapidă ale unei societăţi specializate şi serioase; angajaţi-vă un paznic pe timpul nopţii daca nu aveţi sistem de pază sau alarmă; dacă magazinul prezintă „zone moarte” din punct de vedere al vizibilităţii celui care vinde la raion este bine să asiguraţi prezenţa a doi vânzători pentru o mai bună supraveghere a spaţiului sau instalaţi camere video de supraveghere; angajaţii nu trebuie să ţină banii proveniţi din vânzări sau cei proprii în vitrină sau sub raftul de pe care se vând produse; eliminaţi punctele vulnerabile ale încăperilor; este bine ca uşa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecţie de tip “clopot” care să protejeze lacătul şi care îngreunează activitatea infracţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe