Sondă de gaze din Vâlcea, finanţată de Romgaz

miercuri, 2 iunie 2010

Sondă de gaze din Vâlcea, finanţată de Romgaz

Producătorul de gaze naturale Romgaz va aloca peste 87 de milioane de lei, fără TVA, pentru foraj la nouă sonde, printre care şi una din judeţul Vâlcea.  Forajul se va efectua astfel la sonde din judeţele Mureş, Harghita, Suceava, Brăila, Ialomiţa şi Vâlcea, lucrări pentru care va organiza o licitaţie restrânsă, pe 1 iulie. Lucrările vor dura opt luni din momentul atribuirii contractului şi vor fi plătite din surse proprii ale Romgaz. Companiile interesate trebuie să depună o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA.

Romgaz asigură, alături de OMV Petrom, aproximativ două treimi din producţia anuală de gaze naturale al României. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 85,01% din acţiuni, iar restul de 14,99% din acţiuni aparţine Fondului Proprietatea. Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale.

În acelaşi timp, compania GDF SUEZ Energy România, unul din cei mai importanţi furnizori de gaze din România a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei majorarea preţului gazelor livrate populaţiei cu 20%, de la 1 iulie, pe motiv că societatea înregistrează pierderi şi nu îşi acoperă preţul de achiziţie al gazelor. Şeful fostului Distrigaz Sud a mai solicitat ANRE o majorarea a preţului gazelor şi de la 1 ianuarie, dar cu 5% la acea dată.

GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România, având 1,3 milioane de clienţi. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 de kilometri.

Judeţele deservite de către companie sunt Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. Distrigaz Sud a fost achiziţionată la 31 mai 2005 de grupul francez Gaz de France (GDF). Compania GDF SUEZ Energy România se află în prezent în portofoliul grupului franco-belgian GDF SUEZ, după fuziunea din iulie 2008 a celor două grupuri. GDF Suez deţine 51% din GDF SUEZ Energy România. Distrigaz Sud şi-a schimbat denumirea în GDF SUEZ Energy România, la sfârşitul lunii aprilie 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe