Radu Voina a renunţat la Oltchim dar rămâne la Naţională

miercuri, 2 iunie 2010

Decizie oarecum aşteptată:

Radu Voina a renunţat la Oltchim dar rămâne la Naţională


Radu Voina, antrenorul vicecampioanei europene Oltchim Rm. Vâlcea, a respins marţi, din motive personale, propunerea clubului de prelungire cu încă un an a contractului care expiră pe 30 iunie. Campioana României va demara în cel mai scurt timp tatonări pentru găsirea unui alt antrenor, a declarat preşedintele clubului vâlcean, Ioan Gavrilescu.

„Sunt total nepregătit”

“Am dorit să continuăm activitatea încă un an cu Radu Voina, dar el vrea să facă o pauză, din motive personale. A fost o discuţie civilizată, corectă, şi îmi pare rău pentru decizia lui. Sincer, m-a luat prin surprindere, sunt total nepregătit. Nu pot spune în acest moment dacă ne vom orienta către un antrenor străin sau român", a afirmat Gavrilescu. Voina (49 ani), care este şi selecţioner al echipei naţionale de fete, calificată la Campionatul European de anul acesta, a fost numit la Oltchim în februarie 2009, după ce a activat la Steaua Bucureşti, RC Strasbourg, HC Selestat, A.S.L. Robertsau, şi la naţionala masculină a României. Cu Oltchim, Radu Voina a câştigat două titluri naţionale, a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor în 2009, iar anul acesta a pierdut finala competiţiei. Radu Voina, care mai are contract cu FRH, a stabilit recent programul de pregătire al echipei naţionale feminine pentru CE 2010, după cum a precizat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.

Rămâne la naţională

De partea cealaltă, Radu Voina a declarat că decizia de a nu mai continua la formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea nu are legătură cu echipa naţională de handbal feminin, cu care a contract până în 2012. "În acest moment contează o perioadă de linişte. Cert este că decizia luată în privinţa renunţării la clubul Oltchim nu are legătură cu munca mea la echipa naţională. Contractul pe care îl am cu Federaţia Română de Handbal este până în 2012 cu obiectiv de calificare la Jocurile Olimpice", a spus Voina. Tehnicianul consideră că a făcut tot ce era posibil la Otchim: "Cred că am făcut tot ce am putut mai bine la Oltchim şi împreună cu fetele am ajuns cât de sus s-a putut.

Personal cred că vine un moment în care trebuie să realizăm că sunt şi lucruri mai importante în viaţă, în cazul meu după 37 de ani în slujba handbalului. Nu am apucat să le mulţumesc fetelor, aşa cum mi-aş fi dorit. Ele sunt în vacanţă, dar cu siguranţă vor afla veştile şi sper să ne întâlnim să-mi iau rămas bun. Primul lucru mă gândesc la o vacanţă, la o pauză de handbal, şi să mă ocup de familie aşa cum promit de mulţi ani. Privind în urmă, la experienţa de la Oltchim, pot spune că au fost satisfacţii şi rezultate frumoase, dar nu mi le atribui, ele sunt ale fetelor. Am avut şi eu şansa să fiu cu ele în echipă". 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe