Primarul Rădulescu îi mână pe râmniceni, ca pe vite, în ţarcul mizerabil Arenele Traian

miercuri, 9 iunie 2010

Cu prilejul Zilelor Oraşului,

Primarul Rădulescu îi mână pe râmniceni, ca pe vite, în ţarcul mizerabil Arenele Traian

În acest an, Ziua Imnului şi Zilele oraşului Râmnicu Vâlcea vor sta sub semnul austerităţii, municipalitatea propunându-şi să cheltuie cât mai puţini bani pentru aceste manifestări. Ziua Imnului, sărbătorită la 29 iulie, coincide în fiecare an cu Zilele Oraşului Râmnicu Vâlcea. Dacă, în anii trecuţi, municipalitatea scotea din bugetul local sume considerabile pentru focuri de artificii sa spectacole cu artişti cunoscuţi, de această dată sumele cheltuite vor fi mai mici.

Manifestările vor avea loc în acest an la Sala Sporturilor şi Arenele Traian, Primăria Râmnicului renunţând la locaţia Splaiul Independenţei şi Stadionul Zăvoi, iar circulaţia din zona respectivă nu va mai fi blocată. „Încă nu am stabilit suma care va fi alocată din bugetul local pentru manifestările de la sfârşitul lui iulie, însă cert este că aceasta va fi mult mai mică în comparaţie cu anii trecuţi”, a precizat viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu.

În program nu vor fi incluse însă jocuri de artificii. Reprezentanţii Primăriei susţin că se vor gândi la mai multe variante, care să vizeze modalităţile de distracţie. Una dintre ideile pentru Zilele Oraşului este Noaptea Albă de pe Calea lui Traian, pentru care râmnicenii vor putea să opteze, bucurându-se de tot felul de demonstraţii pe principala arteră de circulaţie. Din peisaj nu vor lipsi meşterii populari, parada de maşini de epocă sau atelierele pentru artişti plastici, care vor fi inaugurate lângă Şcoala nr. 5 din Râmnicu Vâlcea. (N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe