Spitalele vâlcene, ale nimănui

miercuri, 5 mai 2010

Spitalele vâlcene, ale nimănui

Anda Vlad

Începând cu data de 1 iulie, spitalele vâlcene ar trebui să treacă în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Instituţia judeţeană nu poate suporta însă cheltuielile legate de aceste unităţi, din cauza costurilor foarte mari pe care le au unităţile spitaliceşti, dar şi din cauza datoriilor istorice ale acestora, care au adus Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie aproape de faliment. Spitalele ar putea intra în administrarea judeţului doar dacă Ministerul Sănătăţii le-ar şterge datoriile sau acestea ar fi acoperite integral înainte de preluare.

Sănătatea, în pericol

Unităţile medicale ar trebui să intre în administrarea judeţului peste aproximativ două luni, dar preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea este de părere că ministerul vrea să scape de aceste unităţi deoarece sunt adevărate găuri financiare, în care trebuie băgaţi foarte mulţi bani şi nici măcar ministerul nu îşi mai permită să le întreţină. „Ni le pasează nouă pentru că nu mai pot să facă faţă cheltuielilor, dar şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Pe mine nu mă poate obliga nimeni să  preiau aceste unităţi atâta timp cât au datorii foarte mari”, declara zilele trecute preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean, alături de alţi factori de decizie din domeniul sanitar au adresat Ministerului Sănătăţii un memoriu, prin care se aduce la cunoştinţă că nu vor putea face faţă cheltuielilor atunci când li se vor pune în braţe spitalele vâlcene. Preluarea, la jumătatea acestui an, a activităţii în domeniul sanitar nu poate fi acceptată de administraţia judeţeană decât în condiţiile achitării integrale de către minister a datoriilor şi asigurării fondurilor pentru reparaţii şi modernizări, pentru achiziţionarea materialelor sanitare şi a medicamentelor, precum şi acoperirea fondurilor de salarizare pentru tot personalul angajat în unităţile medicale din Vâlcea.



Descentralizare, dar pe bani locali

Consiliul Judeţean a contribuit financiar în ultimii ani la reabilitarea mai multor instituţii medicale, dar şi la achiziţionarea de mobilier şi echipament sanitar, fără însă a beneficia de sprijin din partea Guvernului, situaţie care întăreşte şi mai mult ideea că atribuirea unităţilor medicale autorităţilor locale nu va face altceva decât să îngreuneze şi mai mult bugetele locale. În condiţiile în care CJ Vâlcea a realizat diferite reabilitări ale unităţilor medicale, acesta pare să nu îşi recupereze banii investiţi la Maternitatea Râmnicu Vâlcea, respectiv 519.000 de lei, pentru reparaţii capitale şi nici fonduri suplimentare necesare punerii în aplicare a proiectului iniţiat de Consiliul Judeţean Vâlcea.

„Am lansat un proiect de anvergură privind reabilitarea Spitalului Judeţean, care a fost deja depus spre finanţare, dar proiectul a trecut pe lista de rezervă. Este nevoie, prin urmare, de alocări suplimentare de fonduri, deoarece proiectul cuprinde o arie foarte largă de intervenţii constructive şi de modernizare”, se arată într-un comunicat emis de Consiliul Judeţean Vâlcea.
 
Sedii vechi şi fără dotări

Maternitatea şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea nu sunt singurele instituţii medicale din judeţ care ar avea nevoie de suplimentări financiare din partea statului. Consiliul Judeţean a solicitat ajutorul ministerului şi în cazul Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Călimăneşti, pentru achiziţionarea imobilului unde funcţionează clinica. Clădirea a fost retrocedată, iar proprietarii solicită 800.000 de euro. Totodată, prin intermediul memoriului înaintat către minister, conducerea judeţului a avertizat că unităţile spitaliceşti din Vâlcea nu corespund cerinţelor Uniunii Europene, deoarece clădirile în care acestea funcţionează nu au beneficiat până acum de fonduri pentru reparaţii, reabilitări şi modernizări

Maternitatea, aproape de faliment

Dintre unităţile medicale vâlcene, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea este în situaţia cea mai grea, acesta acumulând datorii de 33 de miliarde lei vechi. Pentru că nu sunt fonduri, spitalul duce lipsă de medicamente şi materiale sanitare medicii fiind nevoiţi să pună bani din buzunar de mila copiilor nou-născuţi. Mai mult, spitalul riscă să intre în faliment, deoarece, pe lângă datoriile acumulate, firmele furnizoare au început să perceapă şi penalităţi pentru neplata facturilor. „Nu am mai fost păsuiţi de Acvarim, căreia îi datorăm suma de 3 miliarde de lei vechi.

Am fost chemaţi în instanţă şi a trebuit să plătim doar penalităţi de întârziere în valoare de 300 de milioane de lei vechi. Până acum, nici o altă societate nu ne-a executat, pentru că cei din conducere s-au gândit la situaţia financiară gravă în care ne aflăm, dar ei vor să ne execute. Nu am găsit înţelegere de nici un fel. Sunt şi societăţi care ar fi putut să ne execute până acum, dar nu au făcut-o, realizând probabil că suntem într-un impas financiar”, spune medicul Marian Stoica, directorul Maternităţii.

În prezent, instituţia are procese pe rol cu cinci firme furnizoare de medicamente, materiale sanitare şi alimente. Clădirea policlinicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă este şi ea în stare avansată de degradare, acolo nemaifăcându-se investiţii de zeci de ani. În urma expertizării clădirii s-a stabilit că, pentru reabilitarea acesteia ar fi nevoie de suma de 400.000 de lei. La spitalul de la Mihăeşti a fost oprit de asemenea, din cauza lipsei fondurilor blocul alimentar. Consiliul Judeţean a alocat o parte din banii pentru rezolvarea problemei, dar mai sunt necesari nu mai puţind de 502.320 de lei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe