Sparle si soparle

duminică, 16 mai 2010

Sparle si soparle

• Bugetari de lux. Dacă s-ar realiza un top al celor mai bogate (din salarii) familii de funcţionari publici, cu siguranţă că familia Dumitraş din Râmnicu Vâlcea ar fi în vârful topului. Vasile Dumitraş este directorul Camerei de Conturi Vâlcea şi în anul 2008 a încasat, conform declaraţiei de avere, suma de 690.000.000 lei vechi -salarii plus 340.438.000 lei – alte drepturi salariale, câştigate prin sentinţe civile date de Tribunalul Vâlcea.

Soţia domnului Dumitraş lucrează la Administraţia Financiară Râmnicu Vâlcea şi în anul 2008 a încasat suma de 890.417.000 lei vechi –salarii plus stimulente. Adunând aceste sume, constatăm că în anul 2008 familia de bugetari de lux Dumitraş a încasat de la statul român suma de 1.920.892.000 lei, adică 160.074.000 lei vechi în fiecare lună. Comentariile sunt de prisos...

• Primăria Râmnicului şi societatea Romarta – cea care deţine „spaţiul” numit chioşc de lângă River Plaza Mall – au căzut la o înţelegere în ceea ce priveşte demolarea şi igienizarea zonei respective. Deja, primăria a eliberat un certificat de urbanism pentru dărâmarea clădirii, crearea unui mic spaţiu verde şi amplasarea pe locul respectiv a unui panou publicitar.

Însă, am aflat motivul real care a stat în spatele deciziei Romarta de a renunţa la „lupta” cu Primăria Râmnicului: de mai multe luni, proprietarii New Century Holding (care deţineau reţeaua de magazine Winmarkt şi Romarta din ţară) au vândut către firma italiană IGD pachetul majoritar de acţiuni, dar fără „chioşcul” de lângă River Plaza Mall. Astfel, în noile condiţii, cei de la NCH nu mai sunt interesaţi să creeze o imagine dezagreabilă magazinului River Plaza Mall pentru că nu se mai situează pe... poziţii de concurenţă.

• Rămând în zonă, trebuie să spunem că au trecut mai bine de 70 de zile de la termenul limită impus de Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea privind demararea lucrărilor de modernizare a clădirii Socom Moda Sârguinţa (dintre Winmarkt Mall şi River Plaza Mall). Cei de la Socom continuă să sfideze orice normă de bun simţ şi orice reglementare a acestui oraş şi îşi „afişează” cu dispreţ pentru miile de râmniceni o clădire urâtă şi insalubră. Poate că cei de la Primăria Râmnicului şi Poliţie ar trebui să ia măsuri urgente!

• Locuitorii străzii Goranu din Râmnicu Vâlcea se plâng de slaba calitate a lucrărilor la reţeaua de canalizare, efectuate în zonă de firma FlowTex din Mediaş. Oamenii spun că lucrările au fost făcute în bătaie de joc: strada este aproape inaccesibilă autoturismelor, deşi a fost „chipurile“ asfaltată.

Mai mult decât atât, lucrările au fost abandonate de ceva vreme, muncitorii dispărând în...ceaţă. Nimeni nu ştie când vor fi finalizate lucrările la reţeaua de canalizare sau când va fi reabilitată strada greu încercată de nepriceperea şi nepăsarea firmei FlowTex. Locuitorii străzii se gândesc să organizeze chiar şi un protest în faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea.

• Pe surse am aflat că până la sfârşitul anului, în localitatea Stoeneşti vor fi organizate alegeri pentru funcţia de primar. Din zona instanţelor de judecată am aflat că primarul Ion Mateescu a fost condamnat cu suspendare într-o anumită speţă penală. În consecinţă, pesedistul Mateescu îşi va pierde calitatea de primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe