Consiliul Judeţean face împrumut pentru drumurile Vâlcii

miercuri, 19 mai 2010

Consiliul Judeţean face împrumut pentru drumurile Vâlcii

• DN 7 ar putea fi descongestionat prin modernizarea unui drum judeţean

Autorităţile locale din Vâlcea se vor concentra, în următoarea perioadă, pe starea drumurilor, unele dintre ele fiind într-un stadiu avansat de degradare. Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea efectuează de mai bine de o săptămână vizite în teritoriu pentru a verifica starea drumurilor, după plombări, dar şi pentru a analiza modalitatea prin care cele mai importante şosele pot fi modernizate.  Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea vrea să contracteze un împrumut pentru reabilitarea drumurilor judeţene.

Cel mai ambiţios proiect vizează Drumul Judeţean 703 F, care devine în permanenţă o alternativă pentru şoferi, în momentul în care DN 7 este blocat sau supraaglomerat. „Am observat că DJ 603 F devine de multe ori o alternativă atunci când pe DN 7 sunt accidente, e blocat sau, pur şi simplu, aglomerat. Cu toate acestea, el nu este proiectat pentru masa tirurilor care circulă pe DN 7. De aceea, doar specialiştii vor hotărî cum se va realiza modernizarea acestui drum, degradat în prezent”, a declarat Bulacu.

Cu ocazia vizitelor de lucru efectuate în judeţ, şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a făcut de asemenea o scurtă analiză pentru a vedea care este stadiul lucrărilor privind repararea drumurilor judeţene şi a le inventaria pe cele care necesită intervenţii de urgenţă. „Voi continua să acord o atenţie deosebită reabilitării infrastructurii rutiere, motiv pentru care intenţionez să contractez un credit bancar cu care să fie acoperite cheltuielile aferente reparării drumurilor judeţene, în special a acelora care necesită de urgenţă lucrări de reabilitare pentru ca traficul să se desfăşoare în condiţii normale.

Am luat această hotărâre, deoarece Consiliul Judeţean nu dispune de banii necesari executării de lucrări de modernizare a drumurilor şi nici nu speră ca Guvernul să aloce vreun ban pentru acest capitol”, spune preşedintele Cîlea. Din fondurile rezultate din accesarea împrumutului bancar se vor asigura şi cheltuielile cu amenajarea microhidrocentralei de la Cheia, iar propunerea privind contractarea unui credit bancar va fi supusă aprobării Consiliul Judeţean Vâlcea în plenul următoarei şedinţe de consiliu.

Conducerea Consiliului Judeţean doreşte să colaboreze şi cu reprezentanţii Drumurilor Naţionale pentru a obţine fonduri. Ele pot veni din proiectul „10.000 de kilometri de drumuri judeţene“, dar nu vor fi suficiente. În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Vâlcea va trebui să apeleze şi la anumite programe cu finanţare nerambursabilă. Un alt drum care a intrat în atenţia vicepreşedintelui CJ este DJ 703 P, care trebuie modernizat de urgenţă pe o porţiune de patru kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe