Trecerea norului de cenuşă vulcanică nu a afectat calitatea aerului

miercuri, 21 aprilie 2010

Trecerea norului de cenuşă vulcanică nu a afectat calitatea aerului

 şi nici nu s-au înregistrat ploi acide pe teritoriul României

Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit date de ultimă oră privind evoluţia norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.

MET OFFICE a actualizat hărţile privind evoluţia norului de cenuşă vulcanică din care rezultă că, începând cu data de 21 ora 09.00, România poate intra din nou sub incidenţa CODULUI ROŞU pentru aviaţie.

Ca urmare a circulaţiei aerului la sol ( între 0-2000 m), în urmatoarele 24 de ore, este exclusă posibilitatea depăşirii concentraţiilor maxim admise de substanţe poluante, pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte calitatea aerului în România, din analizele efectuate în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare se constată că s-a păstrat aceeaşi tendinţă, fără a exista depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorul PM10 (pulberi în suspensie cu un diametru mai mic de 10 microni) şi pentru indicatorul dioxid de sulf.

Din rezultatele preliminare ale precipitaţiilor căzute pe teritoriul ţării noastre rezultă că nu s-au înregistrat ploi acide. Secretarul de Stat în cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mircea-Ioan COTOŞMAN,  a susţinut ieri o declaraţie de presă pe tema evoluţiei situaţiei produsă de norul de cenuşă vulcanică in care a declarat: „În ceea ce priveşte calitatea precipitaţiilor, în perioada 19-20 aprilie 2010, s-au realizat prelevări pe întreg teritoriul României.

Rezultatele preliminare conduc la concluzia că nu s-au înregistrat precipitaţii cu un caracter puternic acid. Numai când o ploaie are caracter puternic acid se consideră că aceasta este acidă. Rezultatele pH-ului nu au depăşit în niciunul din punctele de prelevare valorile normale, astfel încat să putem spune că aceasta ploaie este una acidă. Ca urmare, pe teritoriul României nu s-au înregistrat ploi acide”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe