ROMBAT a atins cifra de 2.000.000 de baterii/an

miercuri, 10 februarie 2010

ROMBAT a atins cifra de 2.000.000 de baterii/an

 Compania Rombat SA a vândut anul trecut 2 milioane de unităţi, în creştere cu
30% faţă de 2008.

• În 2009 s-a înregistrat o cifră de afaceri de peste 215 milioane RON, din care
aproximativ 60% reprezintă exportul.

• Profitul realizat de compania bistriţeană în anul 2009 se ridică la aproximativ 26
milioane RON.

Bistriţa, 3 februarie '10: Compania Rombat SA, cel mai mare producător de baterii auto din
România, a înregistrat în ultimii 2 ani o creştere a vânzărilor dar şi a producţiei. În 2009 s-au
vândut 2 milioane de unităţi, în creştere cu 30% faţă de 2008 (când s-au vândut 1.5 milioane de
unităţi), iar pentru acest an se estimează o vânzare de peste 2.1 milioane de unităţi.
“Compania noastră a înregistrat în anul 2009 o cifră de afaceri de peste 215 milioane RON, din
care aproximativ 60% reprezintă exportul, şi un profit de aproximativ 26 milioane RON. Pentru
anul curent ne asteptăm la o creştere a cifrei de afacere de 22% faţă de anul trecut, ceea ce
reprezintă 264 milioane RON.

În ceea ce priveşte exportul, preconizăm că acesta va creşte cu
32% faţă de anul 2009.” afirmă Ioan Repede, directorul general Rombat SA.
În prezent Rombat exportă în Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Republica Moldova etc. Rombat este acreditat ca furnizor regional în panelul Renault şi furnizor Peugeot Citroen.
Programul de investiţii pentru anul 2010 se ridică la aproximativ 13.5 milioane Euro.
Implementarea acestui program depinde însă și de fondurile disponibile de la guvern și
aprobarea unor fonduri europene, deoarece o parte din proiectele pentru 2010 vor fi derulate
prin diverse programe cu finanțare guvernamentală sau europeană (aproximativ 46%).
“În acest an ne-am propus să investim, și mai mult decât am făcut-o până în prezent, în
protecția mediului înconjurător.

Astfel, la începutul acestui an am dat startul investiției de la
REBAT Copșa Mică. Investiția totală se ridică la aproximativ 7.8 milioane Euro și va fi finalizată
în 2011.” afirmă Ioan Repede. Din totalul investiției 4.8 milioane de Euro vor proveni de la
Rombat iar restul de 3 milioane de Euro din partea Administrației Fondului de Mediu prin
Programul de Finanțare Guvernamentală. Investiția urmărește creșterea capacității de
prelucrare a bateriilor uzate, extragerea plumbului și a altor materii prime necesare în procesul
de producție al Rombat SA. Acest proiect asigură îmbunătățirea factorilor de mediu atât la
REBAT Copșa Mică cat și la nivelul întregii țări.

În fiecare lună, compania Rombat investește
aproximativ 1 milion de dolari pentru recuperarea și reciclarea bateriilor auto. REBAT Copșa
Mică are ca obiectiv principal de activitate recuperarea plumbului din acumulatorii uzați. O altă
investiție prevede mărirea capacității de producție de baterii auto și baterii în tehnologie
avansată pentru autovehicule microhibride 1 și 2. În acest an Rombat și-a propus să
investească 4 din cele 10 milioane de Euro necesare acestui proiect (50% finanțare
europeană). Proiectul privind “Energia Verde” rămâne mai departe o prioritate pentru compania
bistrițeană. Anul acesta se vor aloca 3-4 milioane, din care 50% din fonduri guvernamentale si
europene, pentru construirea de microhidrocentrale. Totalul investiției este de aproximativ 7-8
milioane de Euro și va fi finalizată în cursul anului viitor.

Alte informaţii generale despre ROMBAT:

• Lider pe piaţa românească de baterii auto din anul 1997.
• Capacitatea de producţie este de peste 2.300.000 baterii pe an.
• Portofoliul de produse include până la 10 tipuri de baterii: Tornada, Pilot, Cyclon, Calciu,
Magma, Terra, Premier şi Terra Professional destinate atât automobilelor cât şi
autocamioanelor, iar din 2009 si noua baterie auto: Tundra.
• Numărul total al angajaţilor este de 680 de persoane (din care 90 lucrează în locaţia de
valorificare a plumbului din baterii deşeu); în plus compania a dezvoltat o reţea de
service, care cuprinde aproximativ 100 de reprezentanţe la nivel naţional.
• Acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, pentru fabrica Dacia şi
fabricile din Rusia şi Iran și în panelul PSA Peugeot.
• Campania de comunicare derulată în anii 2007-2008 „Atinge Polul Pozitiv în
Comunicare” a fost premiată cu Golden Award For Excellence, la categoria CSR, în
cadrul Galei PR Award.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe