|joi, iunie 24, 2021
  • Follow Us!

Judecarea cererii de eliberare a lui Mircia Gutău, amânată pentru 17 martie 

Judecarea cererii de eliberare a lui Mircia Gutău,
amânată pentru 17 martie

Miercuri, 17 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 17 martie judecarea contestaţiei în anulare formulată de primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Motivul: nu a fost redactată hotărârea prin care acesta a fost condamnat la închisoare. Mai mult decât atât, dosarul cauzei se află încă la judecătorii care au emis hotărârea de condamnare.  
 
Primarul şi fostul viceprimar din Râmnicu Vâlcea ceruseră suspendarea executării pedepsei, după ce au fost condamnaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. 
Miercuri, 17 februarie, ÎCCJ a judecat cererea celor doi şi au decis amânarea procesului pentru data de 17 martie.

„Avem în vedere o serie întreagă de motive care ne îndreptăţesc să spunem că a fost încălcată procedura şi că, pe de altă parte, decizia care a fost luată este una neîntemeiată pe probele care se găsesc la dosar”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul lui Mircia Gutău.

În cazul în care acţiunea îndeplineşte condiţiile necesare, ÎCCJ va judeca efectiv contestaţia în anulare pe 17 martie.

Primarul şi fostul viceprimar din Râmnicu Vâlcea, arestaţi în 2006 de DNA, au fost condamnaţi definitiv, pe 27 ianuarie 2010, la trei ani şi jumătate de închisoare de către ÎCCJ.

Leave a Response