Alocaţii majorate pentru copiii săraci

miercuri, 24 februarie 2010

Alocaţii majorate pentru copiii săraci

Prin Programul de Guvernare se propune revizuirea concepţiei programelor de asistenţă socială, prin orientarea acestora în funcţie de nivelul veniturilor realizate pe familie şi restructurarea prestaţiilor sociale existente atât la nivel naţional, cât şi local, astfel încât acestea să reprezinte o formă complementară de protecţie socială şi nu să constituie unica sursă de venit pentru cei care au capacitate de muncă.

Una dintre măsurile propuse are în vedere unificarea alocatiei de stat cu alocatia familială complementară, respectiv alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală. Noua alocaţie unitara rezultată se va acorda în cuantumuri diferenţiate în funcţie de veniturile pe membru de familie şi de numărul de copii din familie.

Senatorii au dat un vot pozitiv unei iniţiative legislative potrivit căreia alocaţiile de stat pentru copii vor fi stabilite în funcţie de veniturile părinţilor. Acestea vor varia între 5 şi 25% din valoarea salariului de minim brut pe ţară. Potrivit proiectului, cuantumul alocaţiei ar urma să fie majorat: 25% din valoarea salariului de bază minim brut pe ţară vor primi copiii care vin din familii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, iar 5% vor primi cei ale căror familii cîştigă lunar peste 6.000 de lei.

„Ar trebui să acordăm resurse financiare mai consistente pentru copiii care provin din familii cu venituri mai mici în comparaţie cu copiii care provin din familii cu resurse financiare  mai mari. Scopul Guvernului Boc, prin această măsură, este acela de a acorda un sprijin focalizat, ţintit, pentru familiile cu copii ale căror venituri nu permit asigurarea îngrijirii şi creşterii copiilor sau nu le acoperă cheltuielile cu şcoala, cu hrana, cu activităţile extraşcolare. La  ora actuala in Romania avem foarte multe cazuri, care din punctul meu de vedere sfidează scopul real al masurilor din sistemul de protectie sociala. Şi aici mă refer şi la persoanele beneficiare ale Legii 416, care primesc nemeritat ajutorul financiar.

Protecţia socială înseamnă să o acorzi activ, adică pentru cel care este în nevoie, să-l ajuţi să treacă peste această situaţie dificilă. Altfel, nu îşi atinge eficienţa, şi în al doilea rând nu îl ajuţi pe cel care este în dificultate să iasă din această situaţie”, a declarat senatorul PD-L Dorel Jurcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe