Sediul nou a atras vâlcenii la teatru!

duminică, 17 ianuarie 2010

Sediul nou a atras vâlcenii la teatru!

Noul sediu al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea i-a readus pe vâlceni în sălile de spectacol. Numărul spectatorilor aproape că s-a dublat de când instituţia de cultură din Vâlcea are o casă numai a ei. Din luna septembrie 2009 şi până acum, peste 15.000 de iubitori ai acestei arte au văzut cel puţin o piesă pe scena teatrului din Râmnicu Vâlcea, demonstrând astfel că investiţia Consiliului Judeţean Vâlcea, de aproape 19 milioane de lei, nu a fost inutilă. Conducerea Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea a observat că noul sediu, în care funcţionează din luna septembrie 2009, îi poartă noroc. Dintre cei 30.000 de spectatori, câţi a avut în 2009, mai mult de jumătate au venit la spectacolele puse în scenă de vâlceni abia de când teatrul are casă nouă.

Premiere interesante

Pentru 2010, anul în care se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei, conducerea Teatrului Anton Pann are planuri mari. Adrian Roman, directorul Teatrului „Anton Pann’’ a spus că „premierile teatrale ale anului 2009 au început cu data de 24 februarie, când a avut loc premiera spectacolului „Baltagul’’, scenariu dramatic de Bogdan Tudor Pelerin. Avanpremiera spectacolului „Doctor fără voie” de Moliere a avut loc pe data de 14 aprilie. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu’’ din Chişinău.

La 27 septembrie a avut loc premierea spectacolului de păpuşi „Cocoşelul neascultător’’ de Ion Lucian, regia Bogdan Tudor. Teatrul ,,Anton Pann’’ a fost invitat şi a participat şi la ediţia a V-a a Festivalului „Păpuşile vii’’ de la Târgovişte cu spectacolul „Aventurile lui Phinochio’’, apoi la Festivalul Internaţional de Teatru de Animaţie Guliver de la Galaţi, cu spectacolul „Cocoşelul neascultător’’ de Ion Lucian. A urmat Festivalul Internaţional al studiourilor de Teatru Davilastudiointerfest Piteşti’, a precizat Adrian Roman. 


Mutare benefică

Noul sediu al Teatrului Anton Pann a fost inaugurat pe 26 septembrie 2009. Este o clădire modernă, care se dispune de o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi, în care se regăsesc două săli de spectacol, cabine pentru actori, sală de repetiţii, o terasă, foaiere spaţioase, garderobă, camere pentru actorii care nu locuiesc în oraş sau cei care sunt în turneu, birouri, ateliere şi magazii.

„Mutarea instituţiei din Casa de Cultură a sindicatelor în noul sediu a implicat un efort imens, datorită complexităţii instituţiei şi lipsei cronice de personal. S-au mutat magaziile de decoruri, recuzită costume, materiale, utilaje şi sculele din ateliere, birourile, documentele curente şi arhivele administrative etc. În acest moment, actorii fac repetiţii la „Ce înseamnă să fi onest’’, de Oscar Wilde. Din păcate, din cauza îmbolnăvirii unui actor pe ternen lung, teatrul nostru pierde câteva spectacole: „Portugalia’’ şi „Conul Leonida’’.

În unele se vor face înlocuiri, pentru că numărul redus al actorilor din teatrul nostru nu permite cu uşurinţă înlocuitori. Vrem să facem spectacole astfel încât să avem în fiecare lună câte un invitat special. La 22 ianuarie va avea loc spectacolul „Nişte fete’’, în regia lui Cristi Juncu. Mai încercăm în luna februarie a acestui an să facem un spectacol de magie şi iluzionism, iar a doua zi să oferim un spectacol pentru copii, cu actorii teatrului’’ a completat directorul teatrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe