Scrisoare a deputatului Dan Mazilu către locuitorii Colegiului Bălceşti

miercuri, 13 ianuarie 2010

Scrisoare a deputatului Dan Mazilu către locuitorii Colegiului Bălceşti:

Cetăţenii vâlceni sunt ochii şi urechile mele! Stimaţi cetăţeni ai colegiului Bălceşti,

Cu toţii am avut parte de un an greu marcat de criza economică prin care, din păcate, suntem nevoiţi să trecem în continuare, alături de alte sute de milioane de oameni de pe întreg globul. După zeci de ani de comunism, nu ne este uşor să trăim o altă perioadă care implică multe sacrificii din partea fiecăruia.
Totuşi fiecare dintre noi are la dispoziţie familia şi marea familie din colegiul Bălceşti, care se legitimează prin unitate şi fraternitate în toate momentele de cumpănă, dar şi la victorii. Împreună trebuie să găsim puterea ca să trecem peste toate greutăţile.

După cum bine ştiţi, dacă pot să vă ajut din poziţia mea de deputat PSD al acestui colegiu, nu ezitaţi să-mi cereţi sprijinul direct sau la audienţele săptămânale pe care le ţin la cabinetul meu parlamentar. Fără dumneavoastră şi mie mi-ar fi fost mai dificil să pot iniţia legi care să vă facă viaţa mai uşoară şi care să vă apere interesele ori să-i trag de mânecă pe miniştri, pe cale parlamentară, în legătură cu neajunsurile din colegiul Bălceşti.

Cetăţenii vâlceni sunt ochii şi urechile mele! Uşa biroului meu parlamentar este mereu deschisă pentru dumneavoastră! Nu ezitaţi să intraţi ori de câte ori aveţi ceva de sesizat sau aveţi vreo sugestie de dat!
Cu cele mai curate gânduri şi sentimente le doresc tuturor locuitorilor colegiului Bălceşti să păşească în Noul An cu sănătate, bucurie şi speranţe într-un viitor mai bun şi mai curat! La mulţi ani şi să ne vedem cu bine în 2010!

Deputatul PSD,
Constantin Mazilu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe