Salarii mai mici, preţuri mai mari

miercuri, 27 ianuarie 2010

Salarii mai mici, preţuri mai mari

Potrivit Institutului de Statistică Vâlcea, în luna noiembrie 2009, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1866 lei, cu 0,8% mai mic faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1366 de lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 9 lei (0,7%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3426 de lei), iar cele mai mici în activităţile de hoteluri şi restaurante (771 lei). Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 122,5%, cu 1,6 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2009.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Pentru activităţile din sectorul bugetar tendinţele de scădere s-au manifestat atât la nivelul fondului de salarii, cât şi al numărului mediu de salariaţi. Prin comparaţie, în luna decembrie 2009 preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,3%, cele ale mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,5%, în timp ce tarifele serviciilor au scăzut cu 0,3% faţă de luna precedentă. (A.V.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe