Primarul Niţu supus “ochiului draculuiÔÇ£

miercuri, 6 ianuarie 2010

Primarul Niţu supus „ochiului dracului“

Tiberiu Pîrnău

Începutul de an 2010 a debutat în Vâlcea cu un scandal. O ceartă, o gâlceavă între doi primari: Constantin Niţu – Horezu şi Ivan Jinaru – Vaideeni. Un fapt banal, veti spune, primarii se mai ceartă între ei. De acord până la un anumit punct. Un fapt banal în aparenţă, care dezvăluie însă lipsa de omenie a primarului oraşului Horezu, Constantin Niţu. Lipsa de omenie, de bunătate, de compasiune pentru nenorocirile altora. 

În data de 3 ianuarie 2010, unui cetăţean din localitatea Vaideeni i-a luat foc fânarul, omul disperat l-a sunat pe primarul localităţii să-l ajute. La rândul lui, reprezentantul autorităţii locale a sunat la Primăria Horezu, mai precis la Serviciul Voluntar de Pompieri Horezu, subordonat respectivei primării. Aproape că i s-a trântit telefonul în nas primarului din localitatea vecină, Vaideeni. Omologul său din Horezu, Constantin Niţu, i-a spus verde-n faţă că nu trimite autospeciala pentru incendii deoarece, şi-a adus el aminte tocmai în aceste momente, Vaideeniul nu-şi plătise integral obligaţiile aferente contractului cu serviciul voluntar de pompieri din Horezu.

Au fost în zadar angajamentele şi rugăminţile telefonice ale primarului Jinaru, că în cel mai scurt timp va achita respectivele datorii. Niţu s-a încăpăţânat asemenea unui catâr şi nu a dorit să trimită autospeciala pentru stingerea incendiului. Aşa au vrut muşchii unui primar prea plin de sine, un om care s-a dovedit a fi de un cinism înfiorător şi lipsit de umanitate. În cele din urmă incendiul a fost stins de pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au parcurs aproape 40 de kilometri până în Vaideeni. Pagubele nu au fost însemnate, însă puteau fi reduse la minimum dacă pompierii voluntari din Horezu, aflaţi la doar câţiva kilometri, ar fi primit undă verde de la primar să se deplaseze în zonă.

Explicaţiile ulterioare ale lui Constantin Niţu ne-au dezvăluit o persoană fără suflet, care pune banii în faţa suferinţei semenilor săi. Rece până în măduva oaselor. Nu am cum să scriu mai blând despre un astfel de om, de fapt - un neom. Nu greşesc când scriu aceste rânduri. Nu am mustrări de conştiinţă. Aceasta este realitatea. O familie era disperată că flăcările înghit agoniseala de-o viaţă, iar „cyborgul“ Niţu se crampona de banii pe care-i datora Primăria Vaideeni. Este incredibil unde s-a ajuns! Câtă dezumanizare!

Profesorul de matematică Niţu a scăzut enorm în ochii mei şi ai foarte multor vâlceni. Domnule primar Niţu, în vremuri de criză se vede adevărata valoare umană! Dumneavoastră aţi picat acest examen al „valorii umane“, îndreptaţi-vă faţa spre credinţă, fiţi mai altruist şi nu uitaţi că banul este ochiul dracului...       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe