|marți, iunie 15, 2021
  • Follow Us!

Mariana Gutău: “Viaţa şi libertatea lui Mircea au fost legate de Raportul de ţară” 

Mariana Gutău: „Viaţa şi libertatea lui Mircea au fost legate de Raportul de ţară”

• „Primarul Râmnicului a fost arestat în 2006 când s-a făcut raportul de ţară şi acum când trebuie să se facă Raportul justiţiei către UE, pe marea corupţie”, mai afirmă soţia edilului.

Despre arestarea soţului ei, Mariana Gutău afirmă că nu este deloc întâmplătoare. „Viaţa şi libertatea lui Mircia Gutău au fost legate de Raportul de ţară. L-au arestat în 2006 când s-a făcut Raportul de ţară şi apoi i-au dat drumul. L-au arestat acum, când trebuie să se facă, către UE, Raportul Justiţiei pe marea corupţie”, a afirmat soţia.

Ce a văzut „dincolo” a făcut şi în oraşul lui

Despre soţul său, Mariana mai afirmă: „Mircea a fost un sportiv, luptător de judo şi i-au plăcut schimbările. Aşa că înainte de a fi primar, am făcut tot ce a făcut toată lumea. Am încercat să ne facem un trai mai bun”. Ieşirile în străinătate au fost pentru primarul din Râmnicu Vâlcea, un prilej de a vedea ce este nou în lumea civilizată şi de a pune proiectele în practică în oraşul său.

„Când am văzut jardiniere cu flori, Mircia s-a aplecat să vadă cum sunt prinse acestea pe stâlpii de iluminat şi aşa a făcut şi el în Râmnicu Vâlcea. A modernizat trotuarele, după modelul din afară, l-a interesat iluminatul şi vroia să facă panouri solare cu care să ilumineze urbea, a pus muzică prin parcuri. Uneori mă şi supăram pe el! «Fir-ar să fie! Cu tine pe unde merg nu te poţi despărţi de proiecte!» “, ne-a spus soţia edilului.

Să le spui viceprimarilor să continue proiectele începute de mine!

Mariana Gutău a mai declarat că soţul său înainte de a se urca în maşină şi a merge la Poliţia Vâlcea pentru a se preda: „Să le spui viceprimarilor să continue proiectele începute de mine! De asta îi ardea lui!”, a spus Mariana. (www.adevarul.ro)

Leave a Response