Magazinele de vise, închise de autorităţi

duminică, 31 ianuarie 2010

Magazinele de vise, închise de autorităţi  

Mai multe magazine care comercializau aşa zisele produse etnobotanice au fost închise în ultimele săptămâni în urma demarării unor acţiuni de control efectuate la nivel naţional de autorităţi. Astfel, în doar trei săptămâni au fost verificate 50 de magazine, din care au fost ridicate pentru analiză peste 550 de probe. În judeţul Vâlcea, toate cele cinci magazine de acest tip au fost închise pentru trei luni, după ce autorităţile au descoperit nereguli în gestiune.

Prefectura Vâlcea a dat ordin de închidere

Numărul mare de persoane care au ajuns în stare gravă la spital după ce au consumat respectivele substanţe nu a convins autorităţile vâlcene să adopte măsuri preventive pentru verificarea şi sancţionarea, după caz, a administratorilor „magazinelor de vise”. Determinat de acţiunile desfăşurate la nivel naţional pentru stoparea proliferării magazinelor etnobotanice, prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu a dispus constituirea unei echipe mixte de control care să verifice activitatea celor cinci magazine din judeţ.

Echipa, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Centrului de Prevenire şi Consiliere Antidrog Vâlcea,  Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, Poliţiei Vâlcea - Serviciul Investigare a Fraudelor, Serviciul de Combaterea Criminalităţii Organizate, Garda Financiară şi Direcţia de Sănătate Publică a constatat că cele cinci magazine aparţin unui număr de trei societăţi comerciale, toate descoperite cu nereguli. În urma controlului a fost confiscată marfa, fiind aplicate amenzi în valoare de 59.400 de lei.

Suspendarea activităţii

De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de trei luni, iar pentru lipsa în gestiune de 49.186 de lei a fost întocmită sesizare penală. Autorităţile implicate în această acţiune de proporţii speră că, în cele trei luni de suspendare a activităţii magazinelor vâlcene care comercializează produse etnobotanice, să intre în vigoare noua legislaţie care urmăreşte încriminarea comercializării produselor cu efecte euforice şi halucinogene, cunoscute sub numele de produse „etnobotanice”.

Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senatul României la 9 noiembrie 2009, iar după adoptarea acestuia şi în Camera Deputaţilor vor fi interzise comercializarea, vânzarea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinaţii de plante cu efect halucinogen sau euforic, sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe