Ioane, ţi-am scris propoziţii!...să înţelegi şi tu!

miercuri, 27 ianuarie 2010

Ioane, ţi-am scris propoziţii!...să înţelegi şi tu!

Tiberiu Pîrnău

Pe înţelesul lui: Ion Cîlea se zbate. Ultimele zvâcniri. Deputatul Vasile Bleotu e pe val. Vitalitate, forţă. Epoca dinozaurilor politici începe să apună. Dumitru Persu plânge în baia din spatele biroului. Va pune în cui haina de activist politic roşu. După 40 de ani de activitate. Liderii locali din PSD se repoziţionează. Ion Cîlea aleargă. Străbate toate localităţile judeţului. În lung şi-n lat. Se roagă. Nu la Dumnezeu. Este ateu. Se roagă la Marx şi Engels. Chiar dacă nu i-a citit. Comunismul este în el. Îi străbate venele. Îi imploră pe preşedinţii de organizaţii.

Îngenunchează în faţa lor. Le promite câte-n lună şi-n stele. Îi minte din nou. Doreşte încă un mandat. Şi pentru el şi pentru looserul naţional (măscăriciul, preşedintele de-o noapte) Geoană. Nu vrea să înţeleagă. Se încăpăţânează. Oamenii din teritoriu nu-i mai doresc la cârmă! Nici pe Ion Cîlea, nici pe Mircea Geoană! Este disperat. Nu concepe viaţa fără ciolan. A muşcat toată viaţa din el. Gustul dulce al puterii şi al banilor cu nemiluita îl ţine în viaţă. Nu poate trăi fără ciolan. Are 66 de ani. Întâmplător, cifra diavolului. Nu se mai satură! Nu crede în tineri. Nu dă doi bani pe tinerii din partid. A promovat doar nulităţi. După el, potopul! Doreşte să închidă uşa, să dea cu cheia la partid. Nu concepe PSD fără impunătoarea sa prezenţă. Expiră aer roşu. Poluează atmosfera.

Este timpul schimbării! Ion Cîlea nu înţelege. Se mai ţine doar cu un deget. Este pe marginea prăpastiei. Cariera sa politică este la apus. Apus de soare, apus de seceră şi ciocan. Au ruginit. PSD îşi poate spăla la Vâlcea imaginea de partid continuator al PCR. Vasile Bleotu este o variantă mai modernă. Imagine bună. Pregătit profesional. Om cu experienţă politică: mai multe mandate de deputat. Agreat de conducerea centrală. Bleotu ar fi primul preşedinte al filialei vâlcene cu vizibilitate în presa naţională. Are şansa să scoată Vâlcea din anonimatul politic. Are o altă anvergură, altă mentalitate. Deschis la nou, la progres. Prieten cu oameni „grei“ din toate domeniile.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu îl susţine şi îl apreciază. Ion Cîlea, un ilustru anonim la acest „high-level“. Un mediocru. Muncitor de-a-ndărătelea. Toate campaniile din ultimii ani s-au bazat pe aportul decisiv al lui Vasile Bleotu. PSD a avut cele mai bune rezultate în zona Drăgăşani, fieful lui Vasile Bleotu. Partidul nu mai poate câştiga cu Ion Cîlea preşedinţia Consiliului Judeţean. Bleotu reprezintă viitorul, Cîlea – trecutul. Un adevăr.

La deputaţii Vlădoiu şi Mazilu sunt voturile decisive. Ei vor decide cine va conduce partidul în noua etapă. Raţionali şi oneşti cu ei înşişi, dar şi cu membrii de partid, au înţeles deja. Partidul nu mai are nevoie de Cîlea la manşă. „Epoca de aur“ s-a stins. Ion Cîlea zboară la joasă altitudine. Vasile Bleotu pilotează la înălţime.         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe